Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:36 23 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tergiversarea retrocedarii imobilelor preluate de stat, sanctionata cu amenda de ordinul sutelor de

ro

12 Aug, 2005 00:00 767 Marime text

Legea 247 acorda puteri mai mari prefectilor

Prefectii si autoritatile locale au obligatia sa se implice in urgentarea finalizarii procesului de retrocedare a imobilelor confiscate abuziv de regimul comunist * La nivelul judetului Constanta, exista aproximativ 2000 de cereri de restituire a imobilelor de care proprietarii au fost deposedati abuziv de regimul comunist * Avocatul Irina Litcanu sustine ca solutionarea dosarelor treneaza de mai multi ani, multe dintre acestea nefiind rezolvate nici pana in prezent * Multi dintre cei care au solicitat restituirea proprietatilor au apelat chiar si la instanta pentru a primi inapoi drepturile care le revin * Tergiversarea solutionarii de catre administratia locala se sanctioneaza, potrivit Legii 247/2005, cu amenda de la 500 milioane de lei la un miliard * Constatarea contraventiilor administratiei locale revine reprezentantului Guvernului in teritoriu

Legea proprietatii pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea a intrat in vigoare la data de 22 iulie. Publicata in Monitorul Oficial, Legea 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei reglementeaza printre altele si regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv pana in decembrie 1989. Potrivit articolului 1, imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in anii 1945-1989 se restituie in natura. Vor fi restituite in natura toate imobilele detinute in prezent de catre statul roman, inclusiv locatiile unor institutii publice, sediile partidelor politice, scoli si spitale. In aceste situatii, proprietarii vor fi obligati sa pastreze folosinta acelei cladiri pe o perioada care variaza de la unu la cinci ani. Pe aceasta perioada, proprietarii vor primi o chirie stabilita prin hotarare de Guvern si vor fi scutiti de plata impozitului atat pe cladire, cat si pe teren. Odata cu noua lege a proprietatii, primariile au obligatia de a afisa lunar, la sediu, situatia reconstituirilor, validarilor si a terenurilor ramase neretrocedate.Toate aceste modificari vin in sprijinul prefectilor si autoritatilor locale, care au obligatia sa se implice in urgentarea finalizarii procesului de retrocedare.Restituirile treneazaLa nivelul judetului Constanta, exista aproximativ 2000 de cereri de restituire a imobilelor de care proprietarii au fost deposedati abuziv de regimul comunist. Solutionarea acestora treneaza de cativa ani buni, multi dintre cei care au solicitat restituirea proprietatilor apeland chiar si la instanta pentru a primi inapoi drepturile care le revin. Desi constantenii si-au solicitat drepturile in instanta, Primaria Constanta nu reuseste sa gaseasca solutii la doleantele cetatenilor si sustine ca nu are cum sa rezolve problemele acestea din lipsa de bani.Potrivit declaratiilor avocatului Irina Litcanu, in anul 2004, mai multi constanteni au notificat primaria in vederea restituirii, conform legii, a terenurilor sau imobilelor care le-au fost confiscate de regimul comunist. "Cererile petitionarilor au ramas vreme buna prin sertarele primariei. Multe dintre aceste dosare nu au fost nici pana in prezent solutionate", a declarat Irina Litcanu.Prefectul constata contraventiile primaruluiNoua lege stipuleaza clar faptul ca nerespectarea obligatiilor legale atrage raspunderea contraventionala a autoritatilor publice locale. In acest caz, constituie contraventie tergiversarea nejustificata a solutionarii notificarii persoanei indreptatite. Tergiversarea solutionarii de catre administratia locala se sanctioneaza, potrivit Legii 247/2005, cu amenda de la 500 milioane de lei la un miliard.Avocatul Irina Litcanu sustine ca, in plus, Codul de procedura civila stipuleaza la articolul 580, alineat 1 ca "daca obligatia de a face nu poate fi indeplinita prin alta persoana decat debitorul, acesta poate fi constrans la indeplinirea ei, prin aplicarea unor amenzi civile. Instanta sesizata de creditor poate obliga pe debitor, prin incheiere irevocabila, sa plateasca in favoarea statului o amenda civila de la 200.000 la 500.000 lei, stabilita pe zi de intarziere pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu".In cazul in care reprezentantii administratiei publice locale, in speta primarul Radu Mazare, nu vor respecta obligatiile legale, constatarea contraventiilor revine reprezentantului Guvernului in teritoriu, respectiv lui Danut Culetu, iar aplicarea sanctiunilor revine Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii