Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:22 21 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un punct de vedere. Pentru clarificarea situatiei ZIUA de Constanta

ro

07 Jan, 2010 03:03 2960 Marime text
emilian_editorial.jpgDe marţi după amiază, telefoanele mele, dar nu numai ale mele, sună întruna. Mulţi, însă, m-au sunat pentru a vedea dacă au motive să se bucure. Că nu mai apărem.

Aşa cum anunţam pe Realitatea, îi spuneam azi unui coleg de-al nostru de breaslă, de la constănţeanul.com, dar şi pe CTV, noi mergem înainte. Eram pregătiţi, pentru că, ne aşteptam la aşa ceva. Pe surse, din interior, de la ZIUA, ştiam ce se întâmplă.

Dar să ne aducem aminte. Şi nu trebuie să uităm că acum nouă ani, ne-a dus în spate un an sau doi brandul ZIUA. Acum, noi duceam, brandul ZIUA în spate.

Cu timpul, numărul cititorilor, pe cele două ediţii, print şi on line, a crescut. Şi numărul cititorilor pe ediţia on line se poate vedea de către oricine pe site-ul trafic.ro. Nu trebuie să spun eu. Spun cifrele.

Şi nu a crescut că este ZIUA ci, că este ZIUA de Constanţa.

Dar, să revin. Când am aflat despre ce este vorba la Bucureşti, am strâns imediat oamenii, cei care fac parte din echipa redacţională, dar şi partea tehnică. Le-am explicat că nu sunt motive de intrat în panică. Pentru că nu este nici un fel de problemă cu noi în continuare.

Fiindcă, normal ar fi fost, ca dacă ar fi existat vreo situaţie nefericită, oamenii ar fi trebuit să ştie. Nu poţi ţine oamenii la muncă, în condiţii de nesiguranţă. Să facă muncă voluntară. Nu poţi schimba destine din condeiul cuiva.

Mai ales că, oamenii, sunt destui, chiar dacă nu prea mulţi. Numai partea care face ziarul numără 20 de oameni. Fără să mai luăm în calcul alte departamente. Contabilitate, publicitate, alt departament tehnic, etc.

Dar, ca să concluzionez: vom fi în continuare pe piaţă, în ambele variante. Print şi on line.

Am şi regrete pentru situaţia creată. Îmi pare rău că am pus pe site-ul nostru informaţia că vom apărea în continuare. Aş fi vrut să îi las pe unii să se bucure. O noapte, măcar. Să ţopăie. Ca Mircea Geoană. Dar, din respect pentru cititori, nu am făcut-o.

Deşi sunt convins că mulţi au alergat pe scări să spună unor şefi, de la Primărie, de la Consiliul Judeţean, că au scăpat de noi. Sunt convins că mesajul privind dispariţia noastră de pe piaţa media a ajuns şi în Brazilia.

Nu ştiu ce or fi făcut după ce am pus informaţia că nu s-a schimbat nimic. Dar aste e viaţa. Fără netezişuri continue. Cu asperităţi. Vorba nepotului meu: naşparlii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • irina 08 Jan, 2010 12:55 stiti ce observ eu ? comentariile rautacioase sunt date de persoane din bransa, care acum lucreaza la alte ziare. nu vreti mai bine sa ne lasati pe noi cititorii acestui ziar sa comentam subiectele ?
  • mihaela 08 Jan, 2010 01:00 Eu cred ca Cristi are dreptate, nu o sa mai apara curand nici Ziua de Constanta. Ziarul asta este alandala rau de tot, numai stiri preluate de pe agentii de presa, se vede ca cei 20 de oameni nu muncesc suficient. Sau poate nu ii duce mintea suficient sa vina cu ceva nou. Nu zic ca sint prosti, cred doar ca sint incepatori si nici nu are cine sa ii initieze, nu au surse de la care sa obtina informatii soc. Este mai usor sa arunci stiri din alte judete si din alte tari, foarte putine informatii importante din Constanta.
  • irina 07 Jan, 2010 16:32 eu chiar citesc ziarul si ma bucur din suflet pentru ca vad niste oameni organizati, care stiu sa-si faca meseria si trebuie sa ramana pe piata cat mai mult timp.
  • irina 07 Jan, 2010 16:22 vreau sa pun pariu cu cristi
  • militescu 07 Jan, 2010 13:25 Si contractele de publicitate vor fi tot dupa modelul" santajul si etajul"?
  • cristi 07 Jan, 2010 12:54 Mai mult de cel mult un an nu o sa rezistati, punem pariu , ca la anul pe timpul asta nu veti mai fi ? Cei mai destepti din redactia aia deja negociaza cu alte ziare... asa ca... las-o balta cu fumigenele astea.
  • no name 07 Jan, 2010 11:54 Bre nea Andrei! 20 de oameni?? Fara alte departamente? Cred ca ii vezi dublu!