Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:19 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sss, doarme Constanta!

ro

20 Oct, 2009 02:32 1527 Marime text
manuela1_editorial.jpgDupă o vară agitată, în care devine capitala ţării, din punct de vedere al distracţiei, Constanţa se pregăteşte acum să hiberneze.

Nu a mai rămas nicio urmă din forfota de astă-vară sau din toamna târzie pe care hotelierii au încercat să o resusciteze în zadar pentru a prelungi sezonul estival. Mamaia, staţiunea cea mai aglomerată a oraşului, arată deja ca un peisaj fantomatic, plină de mult gri şi animată doar de stoluri de păsări călătoare, care părăsesc ţărmul Mării Negre pentru altele mai însorite. Nici în restul staţiunilor lucrurile nu stau diferit. Şi nici oraşul de la malul mării nu este mai animat. Din păcate, Constanţa este vitregită de distracţii atât pe perioada sezonului estival, când toată suflarea migrează către staţiune, dar şi iarna. Cu alte cuvinte, nu-şi mai revine niciodată. Cu excepţia evenimentelor gen Ziua Marinei sau Ziua Recoltei, care au un public limitat, Constanţa este un oraş adormit, în care nu se întâmplă nimic spectaculos. La evenimente pozitive mă refer. Tinerii, în afară de câteva cluburi fără sare şi piper şi de câteva cafenele, nu au unde să-şi petreacă timpul liber, iar singurul cinematograf din oraş devine neîncăpător în serile de sâmbătă şi duminică. Dacă nu îţi faci rezervare sau dacă nu pleci de acasă cu o oră înainte de începerea filmului, rişti să rămâi pe dinafară. Există o explicaţie şi pentru acest fenomen - aceeaşi. Plictisită de oraş, lumea se refugiază la cinema. Din păcate, Constanţa seamănă din ce în ce mai mult cu un oraş de provincie, dar unul mic, ocolit de evenimente culturale, care să-l scoată din reverie. Sau dacă sunt, aceste evenimente culturale, nu sunt promovate îndeajuns. Pe de altă parte, nici nu putem spune că există o foarte mare deschidere din partea publicului pentru acest gen de evenimente şi asta, pentru că generaţia tânără nu are o educaţie solidă la acest capitol. Nu am fost educaţi, din păcate, să apreciem o piesă de teatru, un spectacol de balet sau de operetă. E drept, la Constanţa nici nu se investeşte prea mult în acest domeniu, al culturii, care ar trebui să le descreţească celor maturi frunţile, iar celor tineri să le educe simţul artistic. Cine vrea să se convingă de faptul că la Constanţa cultura este la pământ poate urmări presa locală a ultimilor ani, în care s-a tot scris despre distrugerea brandului Fantasio sau, şi mai simplu, poate urmări pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa hotărârile prin care s-au alocat bani culturii constănţene. Sunt extrem de puţine aceste cazuri, iar sumele sunt derizorii. Sportul, în schimb, este hipertrofiat. Ar fi fost bine să se găsească o soluţie de mijloc, în care aceste două domenii, care fac plăcere oamenilor, să fie sprijinite în mod egal.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 04 Nov, 2009 08:36 Rau ca "doarme" ,rau ca nu "doarme" CONSTANTA.Cum o dai, nu-i bine. Voi, ziaristii,n-ati dormit deloc in vara asta . Numai cu ochii si gura pe al vostru PRIMAR, ati stat.
  • Amedeo Ene 20 Oct, 2009 19:43 Bun editorial. Si adevarat... Din pacate.
  • surmelis argentina pusa 20 Oct, 2009 09:27 ACUM,CONSTANTA ,ESTE LA FEL CA SI CELELALTE ORASE DIN TARA. NU VROIATI ASTA ,PE TIMP DE VARA ?