Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:43 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfatul lui Ceauşescu, în epoca Mazăre „Mai puneţi o haină pe voi!"

ro

11 Oct, 2011 21:00 2889 Marime text
corina_samoila_1.jpgMi-aduc aminte că în perioada de după Revoluţie am auzit mai mereu făcându-se glume pe seama unui lucru spus de Ceauşescu în anii în care românii sufereau de frig: „Mai puneţi o haină pe voi!".

În decembrie 1989 eram în clasa a II-a. Nu ştiu decât din poveşti ce s-a întâmplat în anii de dinainte. Nu îmi amintesc decât o strofă dintr-o poezie, ziua în care am fost făcuţi pionieri şi că mă enerva maxim cravata. Nu am uitat lumânările care ne dădeau lumină atunci când se tăia curentul. Totuşi, cea mai „colorată" chestie mi s-a părut asta cu „Mai puneţi o haină pe voi!". Nu am crezut, în toţii anii ăştia, că vom ajunge să plângem când ne gândim la spusele lui Nicolae Ceauşescu, nicidecum să râdem. Vom plăti aproape tot salariul pe utilităţi. Asta este realitatea iernii 2011/2012. Dacă mayaşii spuneau că în 2012 de duce dracu' lumea, eu vă pot garanta că în iarna asta se vor duce naibii constănţenii. Şi nu pot pricepe de ce în alte oraşe factura la întreţinere nu va creşte. De ce doar la noi? De ce Bucureştiul oferă încă subvenţie populaţiei? Asta în condiţiile în care primăria capitalei este condusă de doctorul Oprescu, prietenul lui Mazăre de Constanţa. Nu cu Oprescu se felicita Măzărelul la alegeri? Până acum urla cât îl ţineau plămânii că numai oraşele portocalii îşi permit luxul de a-şi proteja cetăţenii. Să înţelegem că Bucureştiul a devenit brusc portocaliu? Hmm... Şi Năvodariul este un bun exemplu. De ce alţii pot? Cum? Cine are interesul ca locuitorii Constanţei să fie înfometaţi, sărăciţi în pragul anului electoral? Cui îi convine ca omul de rând să înţeleagă faptul că Băsescu i-a dublat factura la căldură şi la apă caldă? Dar cine merită manipularea aceasta grosolană? „Voi meritaţi, cei care l-aţi votat pe Mazăre!", spun unii şi alţii. Dar mă întreb... care-i logica?! CET şi RADET sunt pe muchie de cuţit cu banii. Primăria se plânge că n-o duce mai strălucit. Cercul vicios ne arată că, dacă un om se chinuieşte să plătească întreţinerea (bani pentru CET şi RADET) nu îi mai rămân bani pentru taxe, impozite, mâncare ş.a.m.d. Pe de altă parte, dacă-şi asigură un minimum de confort şi este un bun cetăţean, plătind dările către stat, nu-i mai rămân bani de întreţinere. Ne vor muri bătrânii în case, debranşaţi sau cu caloriferele închise. La fel şi copiii. Or, vom muri cu toţii de foame. Până una-alta, că tot a venit frigul, „Mai puneţi o haină pe voi!"

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii