Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:07 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recordurile nedorite ale lui Tucan

ro

07 Jan, 2008 00:00 1217 Marime text
1199648707.jpg

Directorul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Constanta, Jean Paul Tucan se poate lauda ca a intrat in istorie de acum, de cand este director la "drumurile lui", cum ii place sa spuna pe la toate posturile de televiziune.

Jean Paul Tucan, ca director al Directiei Generale de Drumuri si Poduri Constanta a fost gasit vinovat de producerea in data de 24 decembrie anul trecut, a unui carambol in care au fost implicate 41 de masini. A fost unul dintre recordurile neomologate, pentru ca nu se stie, cel putin in Dobrogea, sa se mai fi intamplat asa ceva vreodata. Cu pagube mari pentru ca din accident au iesit foarte multe autoturisme destul de sifonate, unele chiar rau botite. In urma acestei nenorociri politia rutiera l-a sanctionat pe Tucan, chiar daca nu pe el personal, ci institutia pe care o conduce, ca administrator al drumului, cu o amenda. O fi mare, o fi mica, nu are importanta. Important este ca deja s-a gasit vinovatul, iar cei 41 de soferi se pot indrepta impotriva cuiva. Iata ce ne spunea politia rutiera, imediat dupa producerea evenimentului, printr-un comunicat de presa. "In ziua de 24.12.2007, in jurul orelor 07.30, pe DN 3, la Km 251, in afara localitatii Valu lui Traian, pe fondul cetei dense si a carosabilului acoperit cu polei, s-au produs 19 accidente de circulatie soldate cu pagube materiale, in care au fost implicate un numar de 41 autovehicule. Intrucat administratorul drumului nu a actionat cu materiale antiderapante, s-a luat masura sanctionarii contraventionale conform art.105, alin.1, pct 28, din OUG.195/2002". O alta chestie cu care se lauda directorul de la drumuri si poduri este iluminatul podului de la Agigea. Cu un pret bun, zice Tucan: 650.000 de euro. Record, spun cei care se pricep. Altii spun ca ar fi o cheltuiala prea mare si, partial, inutila. Problema este alta. Cum credeti ca a ajuns Tucan la ideea ca trebuie sa ilumineze podul. Ei, bine, a fost acum ceva timp prin China si a vazut acolo un pod ca in povesti. Cu mii de becuri. Unele tineau mai mult de un deceniu. Asa erau de fiabile. Altele vor tine cat tine si podul. Si atunci si-a propus sa le faca si romanilor care nu pot ajunge in China ceva asemanator. Si a facut undeva in preajma Craciunului inaugurarea. Cu fast mare ca de, asa trebuie. Cu artificii, cu panglici. Un alt record pe care il detine este acela ca, in calitate de viitor candidat pentru primaria din Navodari, se poate lauda ca i-a socat pe locuitorii orasului. El a incercat, printr-o manevra abila, sa blocheze marea asfaltare a localitatii. Cum a fost posibil? Iata ca a fost. Printr-o contestatie depusa de sotia sa, operatiunea de reabilitare a strazilor din Navodari a fost amanata cu cel putin patru luni intarziere. In luna august a anului trecut, reprezentantii societatii comerciale JT OIL SRL din Slobozia au inaintat Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor o plangere. Motivul, neoficial, a fost pierderea unui contract estimat la 14.537.815,13 lei fara TVA. Prin epistola, ce continea patru capete de cerere, firma sus mentionata solicita "anularea documentatiei privind procedura de achizitie de executie de lucrari Intretinere carosabil prin asfaltare cu covoare bituminoase pe strazi existente". Firma controlata de Tucan mai cerea refacerea acesteia in conformitate cu prevederile pe motiv ca acestea ar fi fost incalcate. Reclamantul sustinea ca Primaria Navodari nu are personalitate juridica si poate derula proceduri de achizitii publice in nume propriu. La punctul doi al contestatiei se mai invoca incalcarea unor prevederi legale in stabilirea criteriilor economico-financiare a potentialilor contractori ai lucrarii. Nemultumirea firmei care a ratat posibilitatea de a obtine lucrarea ar fi fost generata si de alte neconcordante. Nu in ultimul rand, contestatara era nemultumita si de criteriile de atribuire, respectiv factorii de evaluare a ofertei castigatoare, care nu ar fi suficienti de clari si detaliati. In fine, acolo se mai aratau si alte posibile cauze de a nu se incepe asfaltarea. Numai ca institutia in cauza nu a acceptat contestatia. Dar asfaltarea la Navodari a intarziat. Iar recordemanul are cu ce se lauda.

Scris de: {autor}Emilian ANDREI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii