In purul stil balcanic

Este foarte bine stiut faptul ca orice calatorie, cu trenul sau cu maxi-taxi-ul, se transforma, in anotimpul torid, intr-o adevarata "desfatare".

In oras, mijloacele de transport in comun sunt mai mereu supraaglomerate. Mereu vezi inghesuindu-se o gramada de oameni pentru a prinde loc si a ajunge unde au treaba mai repede. Oricum, chestia cu ajunsul la timp este relativa, pe motiv ca toate drumurile sunt foarte pline. Masinile alearga dintr-o parte in alta, toata lumea are treaba, orasul este ca un stup de albine. Cred ca daca am avea o putere supranaturala si am putea sa ne detasam putin, am auzi un zumzait teribil. Mai ales in week-end. Caldura, transpiratie, nervi si mult praf. Mirosuri indoielnice, "asezonate" cu nervi, tipete si imbrancituri. Cam asa arata transportul in comun. Mai nou, de cand cu lucrarile la calea ferata, lumea prefera sa se deplaseze cu autocarele si maxi-taxi-urile, mai ales pe ruta Constanta - Bucuresti si retur. Credeti ca imbulzeala si nervii specifice calatoriei varatice cu trenul nu s-au transmis si la "excursiile" cu micutele autocare? Imi povestea cineva, in urma cu cateva zile, cum a avut deosebita "placere" de a veni din Capitala, la mare, cu un astfel de mijloc de transport. Aglomeratie in autogara din Bucuresti. Vaiete... „Stam aici de doua ore, nu mai putem!“. Un autocar pleaca, vine un altul. Se anunta ca s-au suplimentat cursele. Cu chiu cu vai, lumea se imbulzeste, cu cearta si nervi, in vehiculul care-i transporta pe meleagurile litorale, mai racoroase. Dupa mari chinuri, autocarul pleaca. Imbulzeala maxima, oameni ramasi pe dinafara, asteptand un alt mijloc de transport pentru a pleca. La putin dupa iesirea din Bucuresti, doi tineri se decid ca ei de fapt aveau de gand sa ajunga la Ploiesti. "Cum sa va las acum? V-ati imbulzit pentru Constanta, cand la Ploiesti era gol? Imi platiti cursa, n-am ce sa va fac!", rabufneste soferul, care incercase pana atunci sa calmeze spiritele certarete. Pana la urma ii lasa pe undeva, pe drum, pe cei doi ametiti. Apoi, anunta ca, din cauza suplimentarii, nu se vor mai acorda reduceri pentru pensionari si studenti. Taxatorul ajunge la o babuta, care ii intinde, cu zambetul pe buze, talonul de pensie. „Nu ti-am zis, mamaie, ca nu dam reduceri?", intreaba omul toropit de caldura si de nervi. „Nu se poate asa ceva, eu n-am bani, sunt pensionara", raspunde batranica foarte intepata. "Mamaie, te las aici, te duci pe jos!". "Ba nu ai cum, te reclam la Casa de Pensii!". Pana la urma, cu chiu cu vai, omul nostru a convins-o. Urmatorul client, tot un pensionar. Talonul de pensii, intins regulamentar laolalta cu banii. Aceeasi discutie. In apararea batranului, sare o farmacista. "Domnul are dreptate. Putem sa va reclamam", spune revoltata. "Taci, doamna, vezi-ti de farmacia ta", rabufneste soferul. Agitatia a continuat. Caldura s-a intetit, in ciuda lasarii serii. Persoana care mi-a povestit intreaga patanie era siderata. Nu intelegea cum se poate transforma o cursa normala, o calatorie in care oamenii citesc sau admira peisajul, in subiect de adevarata telenovela autohtona. Insa, mi-a spus amuzata ca nu va pierde ocazia sa vina si saptamana viitoare la Constanta, numai pentru a se delecta cu alte astfel de "momente umoristice". In purul stil balcanic...

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}