Durerea de a sti

In urma cu doua seri, la un talk-show erau invitati doi dintre cei care au facut parte din plutonul de executie al cuplului Ceausescu.

Ca in fiecare an, in apropierea lunii decembrie, toate emisiunile incep sa dezbata subiectul Revolutiei din 89, ceea ce mi se pare firesc, dealtfel. Un astfel de eveniment nu poate fi trecut cu vederea, nici acum, la 18 ani de la cele intamplate. Si, dupa cum spuneam, marti seara, pe un post national de televiziune, erau invitati doi dintre cei care au participat efectiv la uciderea cuplului de dictatori. Aveau atunci, cand, in zi de Craciun, au facut parte din plutonul de executie 26, respectiv 31 de ani. Au povestit ca, facand parte dintr-un batalion de parasutisti, s-au oferit voluntari pentru o misiune din care nu stiau daca se vor mai intoarce. Au ajuns la Targoviste si au stiut, inainte de celebrul proces al Ceausestilor, ce se va intampla in final. Au aflat ca, pana la urma, se vor transforma in calaii inamicilor publici numarul unu. Povesteau despre toate astea, avand atitudini diferite: unul foarte calm, iar celalalt foarte agitat. La nici un minut de la inceperea emisiunii, agitatul nostru se simtea deja ofensat de spusele moderatorului si deja i se parea ca este facut criminal. Nici nu fusese mentionata macar aceasta ipoteza. Se vedea furia, se simtea frustrarea, sticla televizorului deja nu mai putea opri aluviunea de stari. Parca toate se deversau inspre tine, privitorul. Parca erai acolo, simtind complexul omului din fata ta. Am incercat sa inteleg de ce. Pe de-o parte, am gandit eu, in zilele acelea au fost priviti ca niste adevarati eroi. Apoi, incet, incet, suparatul nostru a inceput sa povesteasca cum, pe 24 septembrie i-au murit, in Capitala cativa prieteni. Si cum, stia foarte clar ce parti ale trupurilor celor doi dusmani de clasa ai poporului roman au atins gloantele care au pornit din arma cu care tragea el. Din cate stiam eu, cei care formeaza plutonul de executie nu stiu care dintre ei i-a venit de hac condamnatului. Tocmai asta este ideea, tragi unde apuci si nu stii daca esti criminal sau nu, daca ai luat viata cuiva, vinovat sau nu. Oricare ar fi sentinta sau pacatul celui din fata ta, tot curmi o viata. Mi se pare imposibil ca un om normal sa gandeasca altfel. Si, tocmai pentru a-i feri de o vina pe care o poti simti o viata intreaga, cei din pluton raman in bezna necunoasterii. Probabil ca cei sase calai din ziua de Craciun au simtit ca razbuna un intreg popor. Nu pot sa nu gandesc ca un eveniment cu o asemenea insemnatate, care a marcat o tara intreaga pentru o foarte lunga perioada de timp, nu a avut o incarcatura majora. Nu erau doar un simplu pluton de executie, erau salvatorii tarii. Probabil ca, trecand de exaltarea post-decembrista s-au trezit la realitate. Au aflat cum a fost facut celebrul proces, cum s-au luat deciziile, cum au ajuns marionetele cuiva. Poate de aici vine si frustrarea. Dar, pana la urma, poate mai mare a fost durerea ca au stiut, nu ca au fost tinuti in bezna. Au stiut o sentinta inainte de a fi data. Buna, rea, nu mai conteaza. Au facut istorie si uneori asta doare.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}