Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:15 22 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum e sa conduci beat ca plutonierul Virciu

ro

07 Aug, 2009 02:45 2578 Marime text

emilian_editorial.jpgUn majur pe numele său Ionuţ Vîrciu Şerbănescu, angajat la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, fratele unui manelist, mai avea un pic şi ajungea erou naţional. Chiar dacă a murit, conducând o maşină tunată, fiind aproape de comă alcoolică. Cu o viteză pe care nimeni nu o ştie.

Pe toate forumurile se scrie de câteva zile numai de el. El, John, plutonierul, era cel mai cel. Nu mai era nimeni ca el. John Vîrciu avea maşina tunată. John îşi pupase copilul pe la 11.00 în ziua fatidică. John se găsise cu tanti Jana pe stradă. Magnificul Vârciu era pasionat de maşini. O spun cei de la nu ştiu ce club unde era el membru. El era cel mai tare, cu o maşina tare de tot, deşi era doar plutonier. Toate bune şi frumoase până aseară. Când vine Cecilia, colega mea, cu bomba: Vârciu era beat la volan. Nu se poate, zic eu, şocat, deşi nu se poate spune că nu am văzut şi nu am auzit destule. „Unu şapteşcinci la mie"!, îmi spune la ureche Cecilia. Mă cutremur. Nu ştiu ce înseamnă în sticle, în echivalentul în mililitri de tărie de 40 de grade sau în litri de vin. Dar îmi imaginez că e ceva ce duce la comă alcoolică. Şi mă întreb dacă e adevărat: cum a fost posibil să bea majurul Vîrciu atâta? În cât timp şi unde? În cazarmă? În maşină? Când băga cheia în contact? Sau când conducea maşina spre locul unde avea să moară?

Sau cu vreun şef care avea să îi permită ieşirea ilegală pe poartă? Aflu acum că nu, niciuna din toate bănuielile mele nu este adevărată. Nu. Majurul fusese pe iaht cu o seară înainte. Şi, ca un majur adevărat, se destrăbălase. Iar la intrarea în unitate nu îl verificase nimeni cu fiola să vadă dacă este apt să lucreze la Serviciul Logistic. Să fie şofer. Să conducă o maşină. Să îşi merite salariul pe ziua aia. Nuuu. Dar pentru înmormântare i-au asigurat fanfară. Colegiii l-au salutat cu „onor spre dreapta" pe strada Mircea, acolo unde i-a fost ultimul loc de muncă. De parcă era erou naţional. De parcă salvase cine ştie câte vieţi. De oameni sau de animale. Prin apă şi flăcări. Dar asta-i la români. Cine face tâmpenii este erou. Ca majurul Vârciu. Aaaa. Nu cumva ar trebui avansat post mortem? Sunt grade destule.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • smurd 08 Aug, 2009 13:01 ce ai de castigat mai saracule cu articolul asta???vedeate-as descarcerat de un plutonier din asta intrat prin "efractie".informeaza-te inainte de a face acuzatii atat de grave la adresa unui om de care nici macar nu ai mai auzit daramite sa-l cunosti.si pana la urma ce te f..e pe tine grija?ai ramas fara subiecte de senzatie?apuca-te de crosetat ca poate asa o sa ai succes......cu articole din astea nu ai sa iesi sigur din foame...
  • nico 07 Aug, 2009 17:38 Oare vb ,,de morti numai de bine" n-o cunosti? Un articol stupid, incoerent, semnat cu siguranta de o persoana frustrata.
  • angie 07 Aug, 2009 15:41 ....de ce nu-ti adresezi si intrebarea "cum e sa fii atat de p***t?....cred ca te-ai destepta putin daca ti-ai putea raspunde.....judeci cu atata rautate oameni despre care nu sti nimic concret....preiei stiri dupa ureche si nu-ti pui intrebarea "cat adevar este in ele?"...te intereseaza doar sa-ti faci un articol si atat....nu sti ce-nseamna sa fii OM.....
  • ionescu 07 Aug, 2009 15:35 maestre, las-o bre mai moale cu aberatiile, cu atacurile astea la baioneta. macar daca ai fi criticat si mata cu atat zel vreun politician incompetent si corupt, ca-i plina constanta. sa nu crezi ca daca ai gura plina de coliva lui varciu,lumea te va aprecia.
  • valentin 07 Aug, 2009 10:02 nea andrei, putina decenta, indiferent ce si cum a facut, este totusi vorba despre o persoana decedata. Chiar la nivelul asta trebuie sa ne coboram ca sa ne vindem fituica?
  • Un sarac 07 Aug, 2009 07:17 Ba saraci sunteti ma! Lasati-l sa se odihneasca zgarmacilor. Nu a fost erou, voi il faceti! Numa de presupuneri sunteti in stare!