Ciobanu, tot cioban

„Şoc şi groază" (cum ar spune un cunoscut) la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, săptămâna trecută, după ce directorul adjunct al instituţiei, în speţă, Marius Ciobanu, a fost prins cu „ocaua mică" de către procurori. Despre cazul Ciobanu s-a mai scris, ştiu. Însă, asta nu mă opreşte să-mi exprim uimirea cu privire la gestul adjunctului ITM, prins în flagrant delict în timp ce primea 2.500 de lei de la un denunţător.

Pentru claritate: nu mă uimeşte că se cere şi chiar se dă şpagă în România. Nu mă uimeşte nici măcar că este vorba despre persoana în discuţie, dat fiind că nu-l aveam drept „etalon" al cinstei şi moralei. De altfel, nici nu-l cunoşteam foarte bine pe acest Ciobanu până să intre în vizorul DNA. Uimirea mea porneşte de la faptul că nu-mi vine să cred cât de orbi (în lipsa unui alt cuvânt, care ar fi fost poate mai potrivit) pot fi directorii de instituţii, să „se rişte" să mai ia bani de la necunoscuţi. Cât de orb trebuie să fii, câtă ceaţă să ai pe creier (potrivit sindromului „Ciomu" - ţi se pune o ceaţă pe creier şi nu mai ştii ce faci), încât să rişti să iei bani de la un individ pe care nici nu-l cunoşti şi care nici măcar nu-ţi dă banii pe loc, ci urmează să revină cu ei peste câteva zile? Dacă nici asta nu „miroase" a flagrant... Dumnezeu cu mila! Serios acum, cât de năuc cu privire la realităţile cotidiene să fii, pentru a trece peste flagrantul făcut angajaţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, peste cel făcut inspectorului din cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, peste cel de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu..., iar asta numai în ultimele două luni. Şi câte şi mai câte de acest gen. În acest context, aproape că nici nu-mi vine să cred că este cu putinţă ca un director adjunct al unei instituţii de vază să mai ceară şpagă. De fapt, nu asta este problema (căci ne-am obişnuit deja), dar nu-mi vine să cred că adjunctul în discuţie a avut curajul să-l lase pe individul căruia i-ar fi cerut şpaga (potrivit procurorilor) să vină cu banii peste câteva zile. Cum să ai încredere că nu ţi-i aduce însemnaţi cu „mită"? Tocmai, n-ai. Dar, nu. Se pare că Marius Ciobanu a avut încredere. Cum ziceam, nu-l ştiam cine ştie ce pe acest Ciobanu înainte să existe un dosar penal pe numele său. Persoanele care însă-l cunoşteau, mi l-au descris sumar, în câteva cuvinte: „cum să nu-l ştii pe Ciobanu? E cum îi este numele, Cioban". Am crezut că sunt doar răutăcioase. Însă, văzându-l în instanţă, şezând nonşalant cu cătuşele la mâini şi împărţind boxa arestaţilor cu un criminal, fără să pară a fi cât de cât jenat de situaţia în care a ajuns, m-am gândit că este posibil, totuşi, ca respectivele persoane să fi avut dreptate: Ciobanu(l), tot cioban rămâne.