Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:28 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banias seamănă cu Mazăre, nu cu Băsescu

ro

11 Jan, 2011 00:00 1806 Marime text
Manuela-Moldoveanu-1_oct.jpgNumele lui Mircea Banias îl concurează de-acum la capitolul notorietate pe cel al primarului Radu Mazăre, fiind mult mai des rostit în ultimele zile, în comparaţie cu cel al edilului adulat şi înjurat de constănţeni.

Încă de la finele anului trecut, imediat după izbucnirea scandalului mediatic privind implicarea numelui democrat-liberalului în cazul returnărilor de TVA de milioane de euro de la UCM Reşiţa, colegii i-au cerut senatorului Banias să-şi dea demisia sau măcar să se autosuspende din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PDL Constanţa. Părerile în legătură cu aceste opţiuni sunt împărţite în partidul lui musiu Banias. În timp ce unii spun că a te autosuspenda în toiul unui astfel de scandal ar însemna să recunoşti într-un fel că ai fi vinovat, alţii spun că o astfel de decizie "ar fi de bun simţ", măcar până la limpezirea situaţiei. Personal, cred că demisia ar fi fost mai de bun simţ decât autosuspendarea, mă refer şi la partea practică a lucrurilor. Iată de ce: mandatul de interimar al senatorului se află oricum pe sfârşite, ţinând cont de faptul că alegerile interne în organizaţia judeţeană bat la uşă. Ar fi fost practic, pentru că ar fi putut candida din nou, în timp ce autosuspendarea pare o măsură cu bătaie pe termen lung. În oricare dintre situaţii, chiar şi în cea de faţă, când Mircea Banias refuză măcar să comenteze aceste posibilităţi de a părăsi cârma organizaţiei judeţene, contextul nu este unul favorabil unei noi candidaturi la judeţ. Aşa cum spun adversarii politici ai PDL şi cum recunosc chiar democrat-liberalii, partidul se află într-o scădere de popularitate cauzată de guvernare. Ei, cum ar putea, în astfel de împrejurări, să mai candideze Banias la şefia PDL Constanţa, când numele său este pomenit tot mai des în scandalul în care un apropiat de-al său a fost deja reţinut de către anchetatori? Cum ar vedea centrul o potenţială nouă candidatură a sa? Nu cred că democrat-liberalilor le convine ca "blazonul" PDL să mai fie asociat cu un scandal ce face atâta vâlvă de ceva timp încoace. Un coleg de-al lui Mircea Banias afirma că acesta s-ar fi comparat cu Traian Băsescu, când a fost audiat în dosarul Flota. Spunea colegul lui Banias că între acesta şi Traian Băsescu există deosebirea că Băsescu a renunţat la imunitate şi că s-a dus de bunăvoie în faţa instanţei. Ei bine, dacă Banias este diferit de Băsescu, el se aseamănă totuşi cu cineva. Cu Mazăre. Şi Mazăre are probleme cu legea. Nu pot să mă pronunţ dacă sunt mai grave sau nu decât ale lui Banias, însă ceea ce ştim cu toţii este că a fost trimis în judecată în dosarul celebrelor retrocedări. Şi mai seamănă cu cineva. Cu şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, judecat în legătură cu aceleaşi retrocedări. Ei bine, pedelistul Banias se aseamănă cu aceşti pesedişti de frunte ai Constanţei prin faptul că niciunuia nu i-a dat prin cap să se autosuspende sau să demisioneze din fruntea partidului (a organizaţiei judeţene), "de bun simţ", ca să nu amestece în scandal partidul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii