Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:07 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratorii au lesinat la coada pentru registrele unice de control

ro

19 Aug, 2003 00:00 938 Marime text

Cote maxime in ultima zi

Timp de patru saptamani, administratorii si delegatii firmelor au lasat achizitionarea registrului unic de control pentru ultima zi * Desi au deschis mai multe puncte de distributie si au prelungit programul acestora, functionarii de la Directia de Finante au fost luati cu asalt ieri * Din cauza caldurii si aglomeratiei de la ghisee, in jurul pranzului, mai multe persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale ambulatorii

Ieri a fost ultima zi in care, din punct de vedere legal, administratorii societatilor comerciale, din oras si judet, sau delegatii acestora puteau sa achizitioneze registrul unic de control, conform Legii 152/2003. De abia din a treia saptamana din perioada legala, agentii economici au inceput sa se imbulzeasca la punctele de lucru, fapt care a dus la suplimentarea acestora si la prelungirea programului de distribuire. Dupa punctul de lucru de pe strada I.L.Caragiale a fost deschis si cel de pe Mircea cel Batran, din cadrul Administratiei Finantelor Publice Constanta, iar ziua de sambata a devenit pentru functionarii DGFP, zi normala de munca. Au fost, de asemenea, mobilizat intregul personal disponibil pentru completarea registrelor. Imbulzeala din fata punctelor de lucru a atins cote maxime de-abia ieri, cand s-a trezit si constiinta agentilor economici. Erau prezenti nu numai cei care-si depusesera anterior documentele cerute, ci chiar si cei care lasasera totul pentru o singura si ultima zi. Paradoxal, cei din ultima categorie erau si cei mai agitati, proferand injurii la adresa functionarilor care ii deserveau. Intrebati de ce au venit de-abia ieri pentru achizitionarea documentului, cei mai multi au raspuns destul de evaziv cum ca ar fi avut treburi mai importante sau ca sunt din judet si era destul de greu sa vina in oras doua zile la rand: una in care sa depuna documentele cerute si in cealalta sa ridice registrul unic. La intrebarea fireasca: ce vor face daca nu apuca sa-si ridice documentul pana la terminarea programului de lucru, intarziatii au devenit recalcitranti, afirmand ca nu vor pleca din fata ghiseelor pana nu-si vor rezolva problema.

Toti au fost inscrisi

In perioada in care reporterii nostri "testau" piata, la sediul din Mircea cel Batran a sosit o masina a Serviciului de Ambulanta, chemata pentru a acorda servicii medicale unui barbat. Acesta statea de cateva ore la "coada" si, din cauza caldurii si a aglomeratiei, si-a pierdut cunostinta. La acea ora, era primul caz pana la acea ora cu care se confrunta echipa de medici, dar au mai urmat si altele. In acelasi timp, in partea cealalta a orasului, la Agentia Fiscala a Primariei Constanta de pe strada Nicolae Grindeanu, angajatii Consiliului Local Municipal se confruntau cu o multime de oameni egala cu suma celor care plecasera de la punctele de lucru de pe I.L.Caragiale si Mircea cel Batran, unde agentii economici erau obligati sa mearga cu registrele unice de control pentru a fi inregistrate. Din totalul de 38.400 de agenti economici inregistrati la Directia Generala a Finantelor Publice Constanta, pana ieri, in jurul orei 12.00, isi respectasera obligatia de a achizitiona registrul unic de control aproape jumatate dintre ei. Pentru a le da o sansa tuturor, cel putin celor care au catadicsit chiar si in ultima zi sa se deplaseze la vreunul din punctele de lucru, conducerea DGFP a stabilit ca toti acestia sa poata macar sa se inscrie pe listele de distribuire a documentului mult ravnit, in perioada imediat urmatoare, putand, ulterior, sa ajunga in posesia acestuia. Astfel, au fost inscrisi toti cei prezenti, carora li s-au distribuit si fluturasi cu numere de ordine, semnate si parafate, avand inscrisa data de 18 august, pentru a facilita procedura de ridicare a registrului unic de control in zilele ce urmeaza.0
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii