Decizie a Guvernului României în ceea ce privește traseele pedestre de interes național!
Decizie a Guvernului României în ceea ce privește traseele pedestre de interes național!


„România are locuri incredibile, iar Via Transilvanica e dovada vie că le putem pune în valoare cu pasiune și viziune. E un proiect care unește țara prin natură, cultură și povești locale.
Până acum, inițiativele de genul acesta s-au făcut mai mult din ambiție decât cu sprijin legal. De azi, însă, avem reguli clare care permit recunoașterea oficială a traseelor de drumeție naționale.
Sper ca exemplul Via Transilvanica să inspire și alte comunități să-și spună povestea și să transforme mersul pe jos într-o formă autentică de turism durabil”, spune Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Potrivit Guvernului României, pentru a primi atestarea, un traseu pedestru de interes național trebuie să îndeplinească mai multe criterii cumulative, printre care:
- să aibă o lungime de cel puțin 500 km și să străbată minimum 8 județe (sau cel puțin 200 km dacă traversează sau se învecinează cu situri naturale UNESCO);
- să parcurgă în proporție de minimum 70% din lungimea traseului zone naturale și rurale;
- să includă obiective turistice, precum: monumente istorice, situri arheologice, arii naturale protejate sau situri UNESCO;
- să fie însoțit de un ghid, care să cuprindă harta și elemente de identitate vizuală ale traseului, profilul cu diferențe de nivel, spații de cazare și alte informații turistice.
Traseele pedestre de interes național contribuie direct la punerea în valoare a unor zone autentice, mai puțin frecventate, adesea afectate de lipsa de investiții și depopulare, oferindu-le o nouă perspectivă de dezvoltare. Turiștii care aleg să le parcurgă se vor putea conecta, astfel, cu natura, poveștile și comunitățile locale, redescoperind valorile simple și susținând un turism responsabil și durabil.
Toate traseele vor beneficia de un sistem standardizat de semnalizare, cu marcaje vizibile și coerente – borne, indicatoare, balustrade sau refugii – astfel încât drumeții să poată urma ruta în siguranță, fără riscul de a se rătăci. Acest sistem unitar, gândit cu atenție la experiența călătorilor, contribuie la orientarea facilă, dar și la crearea unei identități vizuale distincte pentru fiecare traseu. În plus, legătura cu mijloace de transport la capetele traseelor asigură o accesibilitate mai mare, ceea ce transformă aceste trasee într-o opțiune viabilă chiar și pentru turiștii aflați la prima experiență de drumeție.
Procedural, traseele pedestre de interes național vor fi atestate la solicitarea inițiatorului, pe baza unei documentații tehnice care va include, printre altele, acordurile proprietarilor sau administratorilor terenurilor străbătute, precum și, acolo unde este cazul, avizul administratorului ariei naturale protejate traversate. Evaluarea documentației se va realiza de către o comisie special constituită. Atestarea se va face prin ordin al ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului și Turismului, care se va publica în Monitorul Oficial al României“ - mai transmite Guvernul României
Amenajarea traseelor pedestre de interes național se realizează de către inițiator, în colaborare cu unitățile administrativ-teritoriale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară de pe raza traseului. Împreună, au obligația de stabili o strategie pentru întreținerea, dezvoltarea și promovarea traseului, inclusiv stabilirea modului de cooperare și a responsabilităților privind aplicarea marcajelor și a semnalizării specifice.
Noile reglementări contribuie direct la atingerea Obiectivului 8 – „Muncă decentă și creștere economică” din Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, aprobată prin HG nr. 877/2018.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp