Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:17 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Israelienii pun stapanire pe locuintele pentru tineri (galerie foto)

ro

19 May, 2009 02:59 5901 Marime text

DESCHIDERE_Radu_Mazare_004.jpgFirma câştigătoare a licitaţiei este Metal Intertrade, Alcor Construct deţinea partea tehnică şi de execuţie şi o firmă din Turcia aducea banii pentru blocuri

Primarul Radu Mazăre a anunţat ieri, în timpul unei vizite pe şantierul de locuinţe ieftine de pe Baba Novac, că încă un constructor se va retrage din afacere. Şi, fără să mai mire pe nimeni, blocurile vor fi preluate de o firmă israeliană.
„În proporţie de 80% suntem în grafic. Unele dintre firme sunt în avans faţă de grafic, iar altele sunt în devans. Pe una am înlocuit-o. Este Almacons, care a renunţat, şi este o companie din Israel, care a preluat cele două blocuri, cu finanţare din Israel. S-ar putea ca încă una să renunţe şi să o înlocuim tot cu o firmă din Israel, tot cu finanţare asigurată de acolo", a declarat edilul. În fapt, este vorba despre firma Metal Intertrade, una dintre câştigătoarele licitaţiei pentru construirea blocurilor de locuinţe destinate tinerilor. Anul trecut, la data licitaţiei, firma ce are ca an de înfiinţare 2008 era condusă numai de Patrick Andrei Ene, un tânăr de 28 de ani, născut în Bucureşti. Însă, 2009 a adus schimbări în Metal Intertrade SRL. Potrivit Registrului Comerţului, Ene l-a luat în firmă şi pe Cristian Bîrcă, om de afaceri cunoscut ca fiind un împătimit al imobiliarelor pe tărâmuri constănţene. Aşadar, încă o firmă autohtonă renunţă, după Almacons, la a băga bani în proiectul marca Radu Mazăre. Iar locul îi este luat de favoriţii primarului: afaceriştii israelieni. Şi în cazul Almacons, o firmă israelită a sărit în ajutorul primăriei. Este vorba, aşa cum relatam în urmă cu ceva vreme, de societatea BAC SRL. Firma bucureşteană, cu sediul pe strada Ion Câmpineanu, are ca unic asociat firma olandeză Ashtrom B.V.

locuinte.jpgMazel tov

Registrul Comerţului îl notează la secţiunea administratori pe Isaac Soffer, cetăţean israelian. Soffer nu este administrator doar la BAC, ci şi la SC ABA Construcţii SRL şi SC Astro Development Corporate SRL. În ceea ce priveşte firma „mamă", Ashtrom, ea apare printre asociaţii a nu mai puţin de 12 societăţi. Şi SC BAC SRL are calitatea de „asociat persoană juridică" în trei firme: AB Investiţii şi Construcţii SRL, SC Ashroich Romania SRL şi SC Ashtrom Residents SRL. Dintre cele trei societăţi, una ne atrage, cu siguranţă, atenţia. SC Ashroich Romania SRL are sediul tot în Capitală, ca şi BAC, iar dintre cei patru administratori, numai unul este cipriot, restul fiind israelieni. Numele Ashroich ne este cunoscut nouă, constănţenilor, mai ales datorită faptului că utilajele societăţii pot fi văzute pe străzile în curs de asfaltare din oraş. Mai mult, site-ul www.primaria-constanta.ro ne prezintă datoria publică garantată, un document în care apar sumele pe care Primăria Municipiului Constanţa le-a garantat prin bilete la ordin, pentru lucrările societăţii conduse de echipa israeliano-cipriotă: 2.739.091 lei pentru marcaje rutiere, 23.220.262 euro pentru lucrări de finalizare tramă stradală şi 34.988.321 euro pentru reabilitare tramă stradală. Revenind la ultimii retraşi din proiectul de pe Baba Novac, trebuie să menţionăm că Bîrcă nu este doar asociat şi administrator al Metal Intertrade, dar şi constructor, prin SC Alcor Construct SRL, al celor trei blocuri pentru tineri câştigate de firma menţionată. De fapt, Alcor Construct făcea parte dintr-un consorţiu. Firma câştigătoare a licitaţiei este Metal Intertrade. Metal a participat la licitaţie, Alcor deţinea partea tehnică şi de execuţie şi o altă firmă, din Turcia, aducea banii pentru blocuri. Însă, povestea pare să se fi risipit. SC Alcor Construct, firma pe care Bîrcă o are împreună cu Oana, aleasa inimii sale, a construit proiectul rezidenţial Orion. Investitor: SC Alcor Merchant SRL. Orion Residence este format din două blocuri cu zece etaje pe strada Unirii. Site-ul de prezentare al proiectului arată că cele două imobile l-au costat pe Bîrcă 11 milioane de euro.

Afaceri în familie

Tot pe strada Unirii, dar la nr. 10, Bîrcă va ridica un bloc cu două subsoluri, demisol, parter şi 19 etaje. Beneficiarul impozantului proiect, elaborat de firma dâmboviţeană SC Dascălu şi Asociaţii, este firma SC Alcor Merchant SRL. În urmă cu ceva timp, presa titra că blocul Alcor Merchant-ului, din cartierul Faleză Nord, va avea 23 de etaje şi se va chema Solaris Tower. Probabil că planurile de mărire s-au schimbat din mers şi beneficiarul a decis să se oprească la cel de-al 19-lea etaj.
Cristian Bîrcă pare a avea un dezvoltat spirit afaceristic, el fiind implicat în mai multe societăţi comerciale: Alcorwind SRL, Encore Serv SRL, Alcor Construct SRL, Alcor Development SRL, Alcor Merchant SRL, Alcor Investment SRL, Core Energy SRL, Locrida Estival SA, Relax Estival SA, Alcor West SRL şi Well Grup SRL. Dar şi în Metal Intertrade SRL. Bârcă împarte afacerea înfiinţată în 2008 cu tânărul Partick Andrei Ene.  Se pare că Bîrcă nu are tocmai o reputaţie curată în breasla constructorilor. Având pretenţii de mare antreprenor, i s-a dus vorba că lua pielea de pe cei cărora le subcontracta lucrări. Nici soţia sa, Oana, nu s-a ţinut departe de business-uri. Ea apare în acţionariatul firmelor Alcor Construct, Alcor Development, Alcor Voyages şi Alcor Investment. În proiectul „marca Mazăre" mai sunt implicate firmele Eucass, ARGOS, ABC Val, COMCM şi Imvest. Pentru a-i lua un punct de vedere în legătură cu retragerea din proiect, am încercat să-l contactăm telefonic pe Cristian Bîrcă, însă nu a fost de găsit.

{mos_ri:israielieni,locuinte}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii