Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:21 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Increngatura „Mobilierul CJC"

ro

13 Aug, 2009 02:12 2833 Marime text

deschidere.jpgConsiliul Judeţean a achiziţionat mobilier de birou, în valoare totală de aproape un miliard de lei vechi, de la firma tinerei speranţe pesediste Giuliano Talpeş, nepotul fostului director SIE, Ioan Talpeş

După ce a parafat „afacerea" de 10.000 de euro chirie lunară, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a achiziţionat şi mobilă pentru noul sediu, din Piaţa Ovidiu.

Este vorba despre mobilier de birou pentru sediul în care îşi desfăşoară activitatea, în prezent, Direcţia Generală de Afaceri Europene (DGAE) din cadrul CJC, condusă de directorul Constantin Brăgaru. Clădirea unde îşi are sediul această instituţie este cea despre care cotidianul nostru relata încă de la sfârşitul anului 2007 că ar putea fi închiriată, în schimbul unei sume impresionante, chiar de către instituţia judeţeană. Reamintim că în şedinţa CJC din 4 decembrie 2007, consilierii judeţeni au votat închirierea unui nou sediu pentru instituţia judeţeană. De precizat că suma maximă pentru chiria lunară, stabilită prin HCJC nr. 252/2007, a fost de nu mai puţin de 10.000 euro. Cel care a decis ce imobil urma să închirieze CJC a fost preşedintele instituţiei judeţene, Nicuşor Constantinescu, mandatat prin HCJC nr. 252/2007 de către restul consilierilor judeţeni în vederea negocierii şi încheierii unui contract de închiriere cu un ofertant care să dispună de suficientă suprafaţă utilă, dar şi de spaţii de parcare.

La scurt timp după ce această hotărâre a trecut prin CJC, gurile rele au început să vorbească despre minunata vilă de 10.000 euro chirie lunară şi chiar să o indice clar, ca fiind amplasată la adresa str. Petru Rareş nr. 4. Nimeni din CJC nu ne-a confirmat la vremea respectivă că într-adevăr acest imobil situat în Piaţa Ovidiu urma să fie închiriat cu 10.000 euro pe lună de către CJC. Afacerea a fost pritocită un an, gurile rele au mai tăcut, timpul a trecut, însă, la jumătatea lunii martie, CJC nu s-a mai ascuns şi şi-a mutat personalul DGAE fix în imobilul din str. Petru Rareş nr. 4.

vila_cjc.jpgVIT Invest, aleasă din trei ofertanţi

La sfârşitul lui 2008, CJC a organizat licitaţie pentru achiziţionarea mobilierului de birou necesar în noua „casă". Având în vedere faptul că este vorba despre un imobil P+3E+M, era normal ca şi „cantitatea" de mobilier să fie pe măsura chiriei lunare. La deschiderea ofertelor au participat trei societăţi, câştigătoare fiind desemnată SC VIT Invest SRL. Potrivit anunţului de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, criteriul a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Preţul plătit de CJC firmei VIT Invest SRL pentru mobilier a fost de 78.682 lei fără TVA, adică de 93.631,58 lei cu TVA (peste 936 milioane de lei vechi). SC VIT Invest SRL Constanţa îl are drept unic asociat şi administrator pe George Giuliano Talpeş, nimeni altul decât nepotul lui Ioan Talpeş, fost director SIE şi fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu. De precizat că tatăl lui Giuliano Talpeş, Gheorghe Talpeş, este asociat, împreună cu Dimciu Mergeani şi Viorel Grigorenco, la SC Shipping and Trading Ltd. Co. SRL Constanţa, firmă specializată în activităţi anexe transporturi pe apă, activităţile de bază ale firmei constând în agenturări de nave.

Firma lui Giuliano nu e specialistă în mobilă, dar a câştigat

Dar afaceristul Giuliano Talpeş este şi membru al PSD Constanţa, fiind, de fapt, vicepreşedintele Organizaţiei Constanţa aTineretului Social-Democrat. Faptul că firma sa, cu numai un singur angajat (el însuşi), a încheiat un contract frumuşel cu CJC pentru furnizarea de mobilă, deşi are un obiect de activitate cu totul şi cu totul diferit - activităţi de management ale holdingurilor -, arată că Giuliano Talpeş este un tânăr care promite. În plus, este posibil să-i calce pe urme unchiului său, Ioan Talpeş, cariera sa politică fiind abia la început.    

Contactat telefonic, Giuliano Talpeş ne-a declarat că nu îşi mai aduce aminte prea multe detalii legate de contract, pentru că este vorba despre o licitaţie derulată anul trecut. El a afirmat că societatea sa a ieşit câştigătoare datorită faptului că a avut cea mai bună ofertă din punct de vedere economic.

Povestea vilei pentru care CJC dă o căruţă de bani

Revenind la vila pentru care Giuliano Talpeş a furnizat mobilier încasând de la CJC aproape un miliard de lei vechi, trebuie spus că reşedinţa DGAE are în spate o poveste interesantă. În 2007, când se vorbea deja despre faptul că urmează să fie închiriat de CJC, imobilul aparţinea Ianinei Petcu, mama copilului primarului Radu Mazăre. Clădirea este sediul declarat al firmei Maya Office SRL, din care a făcut parte, până de curând, şi Florianina Doroteia Petcu, cunoscută sub numele de Ianina Petcu. Prezenţa acesteia în firma Maya Office este atestată şi de Monitorul Oficial nr. 321/2005, care o indică pe fosta iubită a lui Radu Mazăre ca unul dintre fondatori - în calitate de asociat şi administrator. În prezent, aceasta este unic asociat în SC Maya Turism SRL. Imobilul P+3E+M este utilizat, în momentul de faţă, de către cei 53 de angajaţi ai DGAE din cadrul CJC.

{mos_ri:cjc,VIT Invest}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 13 Aug, 2009 15:45 In ziarul "DEZVALUIRI" de Constanta ,din perioada 17-23 noiembrie 2008 ,in care apare la pagina 8-ancheta ,un articol intitulat"Retrospectiva dezastrului lasat de administratia liberala",in care apar urmatoarele subpuncte:"1)materiale umilitor de putine pentru familiile care au avut de suferit in urma inundatiilor, sau acordate preferential, chiar si daca nu era cazul; 2) asa-zisele "drumuri kilometrice" construite de la zero,care,in fapt,nu au insumat mai mult de 500 metri!;3) casele construite in urma inundatiilor au fost micsorate simtitor fata de planul trimis de Guvern; 4) IONEL CHIRITA a dispus construirea a doua institutii complet inutile pentru o localitate precum Harsova : centrul de persoane abuzate si centrul de persoane cu dificultati. Insusi localnicii sunt de parere ca existenta acestor institutii au menirea de a toca nejustificat niste bani veniti de la Guvern; 5)in urma inundatiilor,digul din Harsova a fost declarat de catre oamenii primarului ,ca fiind construit recent, desi la mijloc a fost vorba doar de o consolidare ,digul fiind construit in anul 1975; 6) administratia liberala a alungat investitorii din Harsova,care ar fi putut ajuta localnicii prin crearea de noi locuri de munca. Cum ? In schimbul eliberarii autorizatiei, fostul edil solicita investitorilor "comisioane" destul de piperate ,sau primirea unui anumit procent din afacere. Astfel, harsovenii au ramas in continuare ,pana la sosirea noului edil ,subjugati de Legea 76-2002, adica ,implicit,subjugati capriciilor fostei administratii locale;7) directorii institutiilor de invatamant din Harsova au fost schimbati cu altii liberali ,care au aservit interesele administratiei ,cu diferite ocazii.Un exemplu ar fi cel din martie ,cand elevii Liceului Agroalimentar ,indrumati de insusi directorul institutiei ,au iesit in strada ,purtand tricouri cu numele lui IONEL CHIRITA si cu sigla PNL; 8) poate cel mai imoral gest a fost cheltuirea a 100.000 RON cu prilejul campaniei electorale din iunie , cand probabil spera sa obtina al treilea mandat .Chindia cu manele si artificii i-a facut pe harsoveni sa resimta de doua ori mai rau stomacurile ghiortaind ,brazdaturile mainilor muncite si aerul care trece prin carpelile hainelor .Astfel,schimbarea s-a infaptuit iar harsovenii si-au jurat ca, cel putin in viitorul apropiat nu vor mai vrea sa aiba de-a face cu nimic din ce inseamna lider liberal; 9) UNA DINTRE FABRICILE DIN HARSOVA A FOST CUMPARATA DE FOSTA ADMINISTRATIE CU 2,7 MILIARDE ROL SI REPARATA CU 17 MILIARDE ROL !" . Fabrica se numea SC "COMET" SA HARSOVA ,iar primaria a cumparat birourile acesteia ,desi ar fi putut-o ajuta financiar sa nu falimenteze. Eu, SURMELIS ARGENTINA PUSA , am avut doua actiuni la aceasta fabrica ,dar in urma falimentului acesteia am pierdut atat actiunile cat si dreptul de a mai lucra acolo, intrucat noul "patron" d-l CORNEL NEGRILA , este liberal sub influienta liderului liberal d-l IONEL CHIRITA.
  • Andreea 13 Aug, 2009 14:31 Cainii latra, ursul trece. Tot degeaba; vom scapa de mafia asta doar daca se desteapta constanteanul-presupunem prin absurd si daca vor fi alegeri corecte- adica niciodata.