Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:54 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firma lui Tucan blocheaza portul

ro

19 Mar, 2008 00:00 2592 Marime text
Atasamente: 1205874409.pdf
1205874408.jpg

Jean Paul Tucan a castigat, prin firma sotiei sale, o licitatie organizata de un alt liberal, Constantin Matei, director la CN APMC * Acum un an, societatea controlata de Tucan a preluat lucrarile de intretinere a drumurilor din porturile maritime * De atunci, firma JT Oil tot blocheaza portul, incercand sa aseze niste capace de canalizare pe pozitie

Compania Nationala Administratia Porturilor Constanta a organizat, asa cum ii sta in fire, zeci de licitatii. Despre unele dintre acestea se spune ca ar fi fost cu dedicatie, si oricine poate fi de acord cu asa ceva, atata timp cat acestea au fost castigate in marea lor majoritate de firmele liberalilo, sau cele controlate de ei. Si in joc sunt milioane de euro, nu sume mici, de neluat in seama. Problema este, insa, alta: nici lucrarile nu sunt de calitate. CN APMC este, la fel ca multe altele, una dintre institutiile aflate sub tutela statului. Si cum se afla sub umbrela statului, potrivit algoritmului, acum, la comanda companiei, se afla un liberal. In prezent, directorul general este Constantin Matei, presedintele organizatiei municipale a PNL. Toate bune si la locul lor, dar parca o parte a licitatiilor chiar sunt cusute cu ata alba. Una dintre acestea este cea pentru efectuarea lucrarilor de intretinere a drumurilor din porturile maritime. Licitatia a avut loc in ziua de 8 mai, anul trecut, fiind, asa cum spun documentele, licitatie deschisa. Criteriul utilizat pentru atribuirea contractului de lucrari l-a constituit oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic.

Cine e castigator?

Din cele trei oferte primite, desigur, CN APMC a ales-o pe cea mai avantajoasa. Iar surpriza o reprezinta castigatoarea: societatea comerciala JT Oil SRL Slobozia, cu sediul in Slobozia, judetul Ialomita. Adica firma sotiei lui Jean Paul Tucan, liberal, candidat la primaria orasului Navodari si director executiv al Directiei de Drumuri si Poduri Constanta. Valoarea contractului este de 3.993.718 lei, fara TVA, echivalentul a 1.200.324 euro, lucrarile urmand sa se execute pe o perioada de 44 de zile calendaristice. Contractul a fost semnat la data de 19 iunie 2007 si transmis, pentru publicare, catre Monitorul Oficial la 5 iulie. Si de-atunci, JT Oil tot munceste la drumurile portuare. Ce putin la Constanta, muncile par a fi de Sisif. Pe ici, pe colo, de bine ce a fost facut de specialisti in domeniu, asfaltul a inceput sa se cojeasca si sa reapara craterele. Dar acestea sunt putine. Cel mai mult da bataie de cap specialistilor tucanisti asezarea pe pozitie a capacelor de canalizare. De atunci, parca e un blestem. Nimeni nu gaseste solutia. Si asa se face ca o mana de muncitori lucreaza de luni bune, cand pe o parte, cand pe cealalta a principalului drum care duce de la Poarta 1 la Poarta 5. Ca si in balada mesterului Manole: ce se cladeste ziua, se darama noaptea. Asa se face ca de luni bune, abia se termina lucrarea pe partea stanga a drumului, si imediat se fac craterele la loc. Si tot asa: cand pe stanga, cand pe dreapta. Si in tot acest timp, transportul este aproape blocat de oamenii lui Tucan. Trailere, autoturisme, autotrenuri cu containere dupa ele se strecoara printre lucrarile oamenilor lui Tucan, injurand printre dinti sau chiar in gura mare pe cei care nu mai termina ce au inceput, dar pentru care incaseaza bani publici.

Specialisti in asfalt

Firma JT Oil Slobozia este cea care a contestat caietul de sarcini de reabilitare a strazilor din Navodari, facand ca lucrarile sa fie intarziate cateva luni bune. SC JT OIL SRL din Slobozia a fost infiintata in data 6 septembrie 2001 si avea ca obiect de activitate declarat transporturi rutiere de marfuri. Firma are doi asociati, in persoana Alinei Carmen Tucan din Constanta, detinator a 90% din actiuni, si a lui Bogdan Florin Aldea din Cernavoda, cu 10% din firma, care este si administratorul ei. In 2005, societatea avea 15 salariati, trei sedii secundare in Medgidia, Mamaia - Sat si unul pe undeva prin judetul Buzau. Aceeasi Alina Carmen Tucan apare si ca unic asociat al SC JTA -Trans Group SRL din Navodari, firma care asigura transportul de calatori pe relatia Constanta - Navodari.

Scris de: {autor}Emilian ANDREI {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii