Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:09 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Proconsul" si-a lansat un nou album

ro

17 Nov, 2004 00:00 939 Marime text

Acesta cuprinde 11 piese, dintre care noua sunt la prima auditie

Trupa "Proconsul" a poposit ieri, pe meleaguri constantene, pentru a sustine cel din urma concert programat in cadrul turneului de promovare a ultimului lor album. Concertul care s-a tinut ieri seara la Casa de Cultura a Sindicatelor se inscrie intr-un turneu intreprins prin zece orase ale tarii, in vederea promovarii albumului intitulat sugestiv "5", cifra facand trimitere la anul infiintarii trupei, la numarul membrilor precum si la calitatea acestuia, fiind, in opinia artistilor, un album de "5 stele". Inainte de revederea cu publicul constantean, membrii trupei "Proconsul" s-au intalnit cu reprezentantii presei locale, pentru a oferi mai multe informatii cu privire la aparitia pe piata a noului album, a carui lansare oficiala a avut loc luni, 15 noiembrie, la Bucuresti. In orasul de la malul marii, albumul va putea fi insa procurat abia de saptamana viitoare. Acesta cuprinde 11 piese, dintre care noua sunt la prima auditie. "Proconsul", adica Bogdan Marin - Bodo, Florin Barbu, Dragos Dinca, Valentin Petricenco si Robert Anghelescu, a debutat in 1999, cu piesa "De la rusi...", devenita rapid un hit. Formatia s-a remarcat de atunci prin textul satiric si timbrul puternic al solistului Bodo, concretizandu-si stilul inconfundabil: pop-rock, cu influente "blues", "grunge" si "alternative". Turneul este organizat de compania "In Your Mind". Desi cei cinci artisti si-au dorit ca, in deschiderea fiecarui spectacol, sa cante o formatie tanara, la Constanta, preambulul nu a putut fi "asigurat" de nici o formatie. Conform celor declarate de catre liderul formatiei, Bodo, s-a incercat cooptarea a doua trupe, "Magica" si "Instinct", insa pe ultima suta de metri componentul uneia dintre ele s-a imbolnavit, iar cealalta nu a putut fi contactata. Tot Bodo a declarat ca cea de-a XI-a piesa este de fapt un bonus, o melodie care face parte de fapt de pe albumul "Mi-ai luat inima" si cantata cu DJ Raoul, cu care se intrevede o colaborare fructuoasa pe viitor. Referitor la perioada in care au lucrat la realizarea albumului, membrii trupei au declarat ca au exersat timp de noua luni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii