Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:19 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultatele partiale ale alegerilor locale sunt in asteptare

ro

12 Jun, 2004 00:00 961 Marime text
Presedintele Biroului Electoral Central, Petre Similean, a declarat, ieri, ca rezultatele finale dupa primul tur de scrutin vor fi date publicitatii abia la inceputul saptamanii viitoare, dupa ce se vor prezenta rezultatele alegerilor din comuna Costinesti si o alta comuna din judetul Iasi, in care duminica se repeta alegerile. "Rezultatele finale pentru consilierii judeteni si locali le vom avea luni, pana in jurul orei 20.00, cand, tot asa, vor fi exceptate cele doua judete, Iasi si Constanta", a mai spus Similean. Oficialul Biroului Electoral Central a mai afirmat ca mai exista un judet cu probleme unde se redistribuie un numar de 6-7 mandate de consilieri, "care trebuie sa fie date unor minoritati nationale, mandate care vor trebui luate de la celelalte partide". Presedintele BEC a prezentat, ieri, "rezultatele privind alegerea autoritatilor publice locale", care "s-au obtinut din centralizarea datelor primite pana vineri la pranz de la birourile circumscriptiilor judetene". Similean a mai aratat, dupa prezentarea rezultatelor, ca situatia cuprinde "toate mandatele de primari atribuite in primul tur de scrutin pe intreaga tara, cu exceptia a doua comune, in care se vor repeta alegerile". Presedintele BEC a precizat ca Biroul Electoral Central va trimite pentru publicare in Monitorul Oficial rezultatele centralizate doar dupa desfasurarea alegerilor de la acest sfarsit de saptamana. Cu o jumatate de ora inainte de prezentarea datelor de ieri, de la ora 12.00, BEC a transmis un comunicat in care se anunta ca "lista cuprinzand situatia centralizata a comunelor, oraselor, municipiilor, precum si numarul de candidati care participa la turul al doilea de scrutin a fost definitivata la Biroul Electoral Central in ziua de 10 iunie 2004". Campania electorala la nivel national, inclusiv la posturile de radio si televiziune, pentru al doilea tur de scrutin a inceput ieri. Tot BEC stabilise, printr-o hotarare de interpretare data cu doua zile inainte de ziua alegerilor locale, ca la nivel national campania electorala pentru al doilea tur de scrutin va incepe de la data comunicarii oficiale a rezultatelor din primul tur.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii