Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:40 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universităţile vor primi bani în funcţie de performanţă. Vezi aici clasificarea

ro

09 Aug, 2011 01:17 1314 Marime text
Universităţile constănţene: Academia Navală Mircea Cel Bătrân, Universitatea Maritimă, Universitatea Ovidius şi Universitatea Andrei Şaguna au intrat pe ultima sută de metri din perspectiva clasificării şi ierarhizarii la nivel naţional de către Ministerul Educaţiei, în baza noii Legi a Educaţiei Naţionale (LEN). Din anul universitar viitor, programele de studii academice vor fi ierarhizate în vederea finanţării de către stat doar în funcţie de performanţe. Prin Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), ministerul a trecut la analiza instituţiilor de învăţământ superior constănţene. Resursele bugetare vor ajunge doar la universităţile unde exista posibilitatea de a face performanţă şi care au absolvenţi absorbiţi repede pe piaţa muncii locale, fie la universităţile care fac cercetare ştiinţifică de calitate, în baza criteriilor internaţional acceptate. Conform LEN, universităţile vor fi clasificate astfel încât să poată organiza examene de licenţă şi masterat sau licenţă, masterat şi doctorat. Evaluarea se va realiza doar în funcţie de calitatea predării şi învăţării în aceste universităţi, de cercetarea ştiinţifică, relaţia cu mediul extern, potenţialul instituţiei de a-şi atinge obiectivele şi de capacitatea de schimbare şi modernizare.

Vezi aici modul în care se face această analiză: http://chestionar.uefiscdi.ro/public4/index.php?page=punivlist .

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii