Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:57 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seful ITC ii da replica primarului Mazare in cazul masinutelor din Mamaia „OUG 41/2010 nu exclude atributiile primariilor in desfiintarea constructiilor“

ro

17 Aug, 2010 00:00 1106 Marime text

După ce în urmă cu aproape două săptămâni, primarul Radu Mazăre a acuzat Inspectoratul Teritorial de Construcţii Sud-Est Constanţa şi pe şeful instituţiei, Gigi Chiru, că nu face nimic pentru a desfiinţa utilajele de agrement - maşinuţele electrice de pe plajă, ieri, inspectorul-şef a venit cu argumentele legale prin care această sarcină se află şi în responsabilitatea administraţiei locale, aşadar demolarea putea fi făcută şi de Primărie.

„Primarul spunea că odată cu apariţia Ordonanţei 41/2010 primăriile sunt legate de mâini“, reclama ieri inspectorul-şef al ITC Constanţa cu privire la declaraţiile edilului-şef constănţean. „Ar fi trebuit ca în 24 de ore, conform Ordonanţei, să demoleze cei de la ISC. A trecut o lună de atunci. Am depus şi o acţiune în instanţă, care cred că va fi soluţionată la sfârşitul sezonului. Vrem să fie luate utilajele de către cei de la Apele Române şi ISC, pentru că toate maşinuţele sunt ilegale. ISC este singura care poate să demoleze fără hotărârea instanţei“, susţinea Radu Mazăre pe 7 august. 

Invocând prevederile articolului 33, aliniatul 4, inspectorul-şef al ITC exemplifică legal: „construcţiile realizate fără autorizaţie de construire pe terenuri ale domeniului public sau privat al statului (...) vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului“. Cu alte cuvinte, Chiru susţine faptul că ordonanţa nu exclude sau limitează atribuţiile primăriilor în acest caz. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii