Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:42 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Elevii de la „Dan Barbilian

ro

04 Mar, 2011 02:11 2724 Marime text
cap_3.jpgElevii constănţeni vor prezenta România la Festivalul Internaţional al Creativităţii de la Sanremo

Elevii de la şcoala cu clasele I-VIII nr. 28 - „Dan Barbilian", din municipiul Constanţa, vor reprezenta România la Festivalul Internaţional al Creativităţii, care se desfăşoară sub egida GEF, la Sanremo. „Festivalul are loc în perioada 6 - 10 aprilie. Noi vom merge cu 36 de copii, care vor participa la trei secţiuni ale festivalului: teatru, film şi artă", ne-a povestit bibliotecara Crina Mareş, care este şi coordonatoarea Clubului de arte frumoase din şcoală. De altfel, Crina Mareş a câştigat în vara anului 2010 premiul II la secţiunea „Bibliotecarul anului", în cadrul Galei Premiilor în Educaţie, organizată de Fundaţia Dinu Patriciu.

elevi_elevi_2.jpgRevenind la Festivalul de la Sanremo, precizăm că elevii de la „Dan Barbilian" au pregătit două piese de teatru - „Femeia lacomă" şi „Ţara fericirii"-, care vor fi prezentate în limba engleză. La secţiunea Film, adolescenţii din clasele a VII-a şi a VIII-a au regizat filmul „Bad decision", care durează 12 minute. Pentru ultima secţiune, cea de Arte, şapte fete au pregătit două picturi acrilice pe tema Migraţiei, cu dimensiunile de 100x100 centimetri. „Am început pregătirile din luna septembrie, câte şase ore în fiecare sâmbătă şi duminică. Elevii abia aşteaptă plecarea, deoarece este o mândrie pentru noi să reprezentăm România la un Festival Internaţional. Mai mult, vom face şi multe excursii la Veneţia, la Milano şi în Austria", a mai spus Crina Mareş. Din păcate, munca elevilor constănţeni care vor reprezenta România la Festivalul de la Sanremo nu este suficient de apreciată. „Vom pleca pe cheltuiala proprie. Părinţii vor plăti câte 350 de euro, sumă în care este inclus drumul, cazarea şi masa", ne-a dezvăluit coordonatoarea Clubului de arte frumoase de la şcoala „Dan Barbilian". „Ne dorim mult să câştigăm, pentru că merităm", a conchis Crina Mareş. Reamintim că în anul 2009, elevii de la „Dan Barbilian" au câştigat, la acelaşi festival de la Sanremo, marele premiu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii