Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:00 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regulile privind constructiile in statiuni ar putea fi modificate

ro

13 Jun, 2009 00:05 1069 Marime text

e_udrea.jpgMinisterul Turismului intenţionează să modifice regulile de construire în staţiunile turistice de pe Litoral şi din ţară pentru păstrarea stilului specific acestora, a declarat, astăzi, ministrul Turismului, Elena Udrea, aflată în vizită în Delta Dunării.
„Este obligatoriu să se impună reguli de construire în staţiunile turistice, pentru a păstra specificul acestora. În Sulina, spre exemplu, ar trebui să existe construcţii din lemn şi din stuf, iar în Maramureş ar trebui păstrat stilul tradiţional al caselor din zonă. Acest lucru poate fi realizat după discuţii cu specialişti în domeniu", a afirmat Elena Udrea.

Reprezentanţii Ministerului Turismului au discutat cu membrii Ordinului Arhitecţilor din România referitor la regulile ce ar trebui introduse pentru a păstra stilul staţiunilor. „Ordinul Arhitecţilor lucrează la elaborarea unor propuneri, iar apoi aceste norme ar trebui introduse, astfel încât, inclusiv planurile zonale de urbanism, să prevadă acest lucru. Avizele ar trebui acordate respectând regulile, fără derogări", a adăugat ministrul Turismului.
De asemenea, aceasta a precizat că respectarea noilor norme ar trebui să fie verificată de un organism de control, acesta putând fi Ministerul Turismului.

AGERPRES

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii