Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:12 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul „Rabla" ar putea fi extins si pentru echipamentele portuare

ro

08 Mar, 2010 04:18 1313 Marime text
macarale.jpgReprezentanţii PD-L Constanţa au declarat ieri, că economia naţională are şanse de redresare în acest an.

Afirmaţiile democrat-liberalilor au avut ca punct de plecare declaraţiile guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Preşedintele organizaţiei judeţene PD-L Constanţa, Mircea Banias, a afirmat că 2009 a fost un an greu, „cu piedici din partea adversarilor politici", dar că până la sfârşitului anului 2010, este posibil ca situaţia economică din România să se amelioreze.

Democrat-liberalul a mai spus că două dintre programele actualului Guvern, „Prima Casă" şi „Rabla", se bucură de succes. Potrivit lui Banias, în numai două săptămâni, au fost scoase din uz 20.000 de maşini, ceea ce reprezintă două treimi din totalul maşinilor casate în 2009. „Succesul se datorează cu siguranţă şi faptului că s-a permis folosirea a două-sau trei tichete, în comparaţie cu unul, cât era permis până acum", a apreciat parlamentarul. Democrat-liberalul a precizat că se va consulta cu operatorii portuari pentru extinderea Programului „Rabla" şi la echipamentele portuare. El a adăugat că va promova un proiect legislativ în acest sens, pentru ca şi operatorii portuari să beneficieze de aceste avantaje, în contextul crizei economice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • vouchere rabla 08 Mar, 2010 18:08 Deocamdata programul Rabla merge la masini deci profita cat mai tine http://rabla.cupoane-de-reduceri.com/