Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:37 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Functionarii din primarie si CJC ar putea sa-si primeasca sporurile retinute

ro

18 Feb, 2010 04:06 1434 Marime text
Purtătorul de cuvânt al Sindicatului din Administraţia Publică Locală, care reprezintă interesele funcţionarilor din Consiliul Judeţean Constanţa, George Târnoveanu, susţine că până la clarificarea situaţiei referitoare la drepturile salariale care vor fi acordate, nu va mai crede nicio declaraţie a oficialilor din Ministerul Muncii.

„Primim răspunsuri ambigue, nimeni nu ştie ce să ne spună cu exactitate. Am primit zilele trecute un răspuns de la Ministerul Justiţiei, referitor la această problemă, din care nu se înţelegea nimic", ne-a declarat acesta.

După ce bugetarii şi-au manifestat nemulţumirea cu privire la diminuarea salariilor pe luna ianuarie la jumătate, printr-o grevă de avertisment, renunţând la protestele la nivel naţional, ieri, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a încercat să-i liniştească pe aceştia, spunându-le că de fapt, acest lucru s-a întâmplat din cauza contabililor din instituţii care au greşit încadrările, ordonatorii de credite fiind cei care au interpretat diferit prevederile Legii unice a salarizării.

Acest personal responsabil din executivul instituţiilor bugetare cu calcularea salariilor ar fi trebuit de fapt, potrivit prevederilor legii în cauză, să fie instruiţi: „Nici nu s-a pus această problemă, nimeni nu a fost învăţat cum trebuie să aplice legea", ne-a declarat Târnoveanu. „Sunt clare (prevederile Legii unice), dar contabilii greşesc la încadrări şi oamenii vin şi reclamă că au salarii mai mici, dar compară cu altă perioadă a anului trecut, nu cu decembrie, de acolo se trag multe", a susţinut ministrul Muncii.

Valentin Mocanu a explicat că pe lângă posibilele erori de calcul care ar fi putut fi făcute de ordonatorii de credite, diminuarea veniturilor bugetarilor ar fi putut fi dată şi de sistarea plăţii unor sporuri care se acordau ilegal.
Secretarul de stat a amintit de sporurile pentru zâmbet, ţinută sau pentru o adaptare mai uşoară după concediul de odihnă, oferite în anumite instituţii de la nivel local. „După ce au dat în derizoriu, au dat praf în ochi lumii", a mai adăugat Târnoveanu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SALARIAT CU ATRIBUTII DE INGRIJIRE A PERSOANEI CU HANDICAP NEUROPSHIHIC 19 Feb, 2010 22:17 MA BUCUR PENTRU FUNCTIONARII DIN C.J.C. CA LUPTA PENTRU SPORURILE LOR;DOAR MUNCESC MAI GREU CA CEI CARE INGRIJESC PERSOANE CU HANDICAP PSIHIC SI FIZIC.SPER CA SI DOMNUL PRESEDINTE AL CONSILIULUI JUDETEAN SA NU-SI PIARDA VRE-UN SPOR,DOAR AU UNDE FACE ECONOMII,MAI BINE ZIS DE UNDE SA-SI SCOATA LIPSA DIN BUGET.NOI CEI CARE INTRADEVAR SI MORAL AR TREBUI SA PRIMIM SPORURI,DECID ALTII PENTRU NOI CA EI SA FIE PROTEJATI(FUNCTIONARII C.J.C.).OARE NU VA E FRICA DE DUMNEZEU?IMORAL ESTE ,FRAIERI SUNT-DECI STAPANIREA SPORURILOR SA VA PRIASCA.