Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:41 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este oficial S-au redus tarifele de trecere a podurilor peste Dunăre. Vezi până când

ro

15 Jul, 2011 00:00 968 Marime text

În Monitorul Oficial nr. 499/13.07.2011 a fost publicat Ordinul privind stabilirea unor derogări la tarifele aprobate prin Ordinul ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 568/2010 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.

Astfel, potrivit actului normativ în cauză, „prin derogare de la prevederile Ordinului ministrului Transporturilor nr. 568/2010, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin şi până în data de 30 septembrie 2011, tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre la Giurgeni - Vadu Oii şi a podului peste Dunăre la Feteşti - Cernavodă de către motociclete, inclusiv cele cu ataş, şi de către autoturisme şi vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone vor fi în cuantum de 5 lei/vehicul". Trebuie făcută precizarea că, pentru celelalte autovehicule, taxa a rămas neschimbată. Taxa de pod de la Feteşti a fost instituită în anul 2009.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii