Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:21 14 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

ro

13 Jul, 2025 18:33 262 Marime text
Sursa foto: Unsplash





 
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale, relatează Profit.ro
 
 ”Statele Unite ne-au trimis o scrisoare cu măsuri care vor intra în vigoare dacă nu există o soluție negociată, motiv pentru care vom prelungi și noi suspendarea contramăsurilor noastre până la începutul lunii august”, a declarat Ursula von der Leyen. Suspendarea acestor măsuri de retorsiune împotriva tarifelor americane la oțel și aluminiu urma să expire la 14 iulie.  „În același timp, vom continua să pregătim contramăsuri pentru a fi pe deplin pregătiți”, a adăugat ea, la o zi după ce Donald Trump a anunțat că tarifele de 30% pentru toate produsele din Uniunea Europeană și Mexic vor intra în vigoare la 1 august.

Președinta Comisiei Europene a insistat că UE a fost „întotdeauna foarte clară în privința faptului că preferăm o soluție negociată. Acest lucru rămâne valabil și vom folosi timpul pe care îl avem acum până la 1 august”. 
 
Bruxelles-ul a pregătit tarife pentru bunuri americane în valoare de aproximativ 21 de miliarde de euro, ca răspuns la tarifele de 25% aplicate de Donald Trump importurilor de oțel și aluminiu la începutul acestui an. Dar a anunțat în aprilie că suspendă aceste măsuri pentru a face loc unui acord comercial mai amplu cu administrația Trump.


Citește și
Comisia Europeană solicită României măsuri suplimentare pentru reducerea deficitului bugetar
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii