Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:21 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţenii, rugaţi să consume cu moderaţie bucatele de Paşte

ro

23 Apr, 2011 02:47 979 Marime text
Pentru a preîntâmpina situaţiile pe care le regăsim în fiecare an în timpul sărbătorilor, când secţiile Unităţilor de Primire Urgenţe sunt luate cu asalt de pacienţi care acuză toxiinfecţii alimentare, medicii recomandă prudenţă maximă în consumul alimentelor tradiţionale. Astfel, medicii sfătuiesc populaţia să sărbătorească Învierea Domnului cu bucate tradiţionale româneşti, dar nu în exces şi asezonate cu foarte multe fructe şi legume. Credincioşii care au ţinut post în această perioadă ar fi bine să mănânce pe lângă preparatele din carne multe legume şi zarzavat, iar între mese să se facă o pauză de cel puţin trei ore. „Pacienţii care au probleme digestive ar trebui să consume alimentele grele cu multă moderaţie, să nu se grăbească şi să nu le amestece. Masa de Paşte este una destul de plină în alimente grele, cum ar fi carnea de miel, drobul, ouăle. Toate acestea trebuie consumate cu mare atenţie", a precizat Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa. Una dintre marile probleme cu care se confruntă medicii în perioada Sărbătorilor Pascale o reprezintă pacienţii turmentaţi, care se prezintă la spital la limita comei alcoolice sau chiar mai rău.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii