Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:09 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANR cumpără echipamente de monitorizare a traficului

ro

09 Aug, 2011 01:11 1371 Marime text
anr_sediu_ANR.jpgAutoritatea Navală Română organizează o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului Centru VTS Midia. Potrivit anunţului 127653/06-08-2011, publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, sistemul va permite managementul traficului naval în zona Portului Midia. De asemenea, sistemul va detecta navele cu ajutorul unui senzor radar şi va fi cuplat la reţeaua naţionala AIS (Automatic Identification System). La rândul lor, informaţiile AIS vor fi prelucrate şi afişate în cadrul sistemului în mod corelat cu informaţiile radar procesate. Sistemul va fi prevăzut şi cu senzor CCTV, cu vedere pe timp de noapte. Valoarea estimată a contractului fără TVA este de 190.800 de euro. Ofertele urmează să fie depuse până pe data de 20 septembrie, ora 10.00, la sediul autorităţii contractante, din incinta Portului Constanţa, urmând să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 11.00. Durata contractului pentru finalizare este de cinci luni începând de la data atribuirii. Garanţia de participare este de 16.000 lei sau 3.765 euro, iar garanţia de bună execuţie - în cuantum de 10% din valoarea contractului exclusiv TVA. Locul principal de livrare este sediul Căpităniei Midia, incinta Port Midia. Potrivit caietului de sarcini, Autoritatea Navală Română va achiziţiona un radar, un procesor de date radar, două servere hardware VTS, două staţii de lucru hardware, patru monitoare de lucru, o consolă de service şi mentenanţă, o cameră CCTV, o staţie VHF, o staţie meteo, un switch Layer3, o consola KVM, precum şi licenţe operare sisteme şi aplicaţiile software furnizate, instalare, punere în funcţiune, testare, instruire, livrare documentaţie. Participanţii la licitaţie trebuie să facă dovada realizării unei cifre medii anuale de afaceri, pe ultimii trei ani, de minim 1.305.000 lei. De asemenea, ofertanţii vor trebui să prezinte cel puţin un contract similar de furnizare şi instalare RADAR.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii