Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:05 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bac de tip american, la Mircea cel Batran

ro

03 Jul, 2010 03:49 2693 Marime text
Sâmbătă, 5 iunie a.c., Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân a găzduit pentru prima dată bacalaureat de tip american. Este vorba despre SAT - examen organizat de ETS (English Testing Services). Acest examen mai are şi o a doua sesiune, în luna octombrie a acestui an.

Cu această ocazie, Constanţa se alătură centrelor (din Bucureşti, Cluj şi Iaşi) care organizează deja acest tip de examen, organizatorul local fiind profesor Niculescu Florina. Înscrierile pentru acest tip de bacalaureat s-au făcut on line, direct la ETS, unde cei interesaţi au putut afla toate detaliile. Probele de examen au fost din: engleză, matematică, biologie, fizică, chimie, literatură şi istoria S.U.A. iar selecţia disciplinelor de examen a fost făcută de universităţile la care vor să aplice elevii, în funcţie de profilul ales.

Bacalaureatul a început la ora 7.00, iar subiectele au fost trimise de o comisie a ETS din Texas, New Jersey.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii