Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:07 08 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO-VIDEO Începe festivalul „Beach, Please!”. Gara Costinești, luată cu asalt de tinerii veniți pe litoral. „Nopțile vor fi lungi, fără somn”

ro

08 Jul, 2026 15:04 262 Marime text

Gara Costinești a devenit, încă din primele ore ale zilei, punctul de întâlnire al multor tineri veniți din toate colțurile țării pentru a participa la festivalul Beach, Please!. Cu bagajele în spate și brățările de festival pregătite, participanții spun că urmează câteva zile dedicate exclusiv distracției.

Printre cei întâlniți pe peron s-a numărat și un tânăr care tocmai a încheiat una dintre cele mai importante perioade din viața sa.

„Am terminat și cu bacul, și cu permisul. Acum vreau doar distracție”, spune acesta, vizibil entuziasmat înainte de începerea festivalului.

Întrebat ce medie a obținut la examenul de Bacalaureat, tânărul a răspuns că a luat 8,83, rezultat care l-a surprins în mod plăcut.

„Un pic peste cât mă așteptam, dar foarte bine”, a afirmat el.

Participanții spun că sunt pregătiți pentru nopți lungi și concerte până dimineața.

„Nopțile vor fi lungi, fără somn, cu distracție și cât se poate de bine”, a mai spus unul dintre festivalieri.


În ceea ce privește bugetul, cei mai mulți spun că încearcă să cheltuiască responsabil.

„Mai mult pe apă și pe mâncare în festival. În rest, încerc să mă încadrez în buget”, a explicat un tânăr.

Nu toți și-au făcut însă planuri sau așteptări foarte mari.

„Prefer să nu-mi fac așteptări, ca să nu am dezamăgiri”, a mărturisit un festivalier, care a rezumat experiența pe care și-o dorește în doar două cuvinte: „Distracție maximă!”

În următoarele zile, zeci de mii de participanți sunt așteptați pe litoral la unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din România, iar Gara Costinești rămâne una dintre principalele porți de acces pentru festivalieri.




Pe durata Beach, Please! 2026, Jandarmeria Mobilă „Tomis” acționează zilnic, împreună cu celelalte structuri ale MAI, pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței participanților, cu măsuri speciale de control pirotehnic și antiterorist la acces, câini de serviciu pentru depistarea substanțelor interzise și filtre dedicate în zona festivalului și pe traseele de acces; alături de Jandarmerie sunt prezente Poliția, ISU, Garda de Coastă și ANITP, iar accesul minorilor sub 14 ani este interzis, în timp ce participanții sunt sfătuiți să vină din timp, să evite bagajele voluminoase și să respecte indicațiile forțelor de ordine.

Pentru a evita timpul petrecut în trafic, organizatorii recomandă folosirea transportului în comun. 100 de autobuze și microbuze vor asigura transportul participanților de pe litoral în festival. Autovehiculele destinate evenimentului Beach Please vor avea afișate în parbriz logo-ul festivalului și vor opri în toate stațiunile.
 
Cele 13 stații sunt: Constanța ( Platforma metropolitană, autobuz: CT-Techirghiol/Mangalia), Agigea (Lis Cafe & Flower Lis, Strada Nicolae Titulescu 1), Eforie Nord (Bulevardul Republicii), Eforie Sud (Starda Gării), Tuzla (Strada Constanței NR. 108), Mangalia (Șoseaua Constanței), 23 August (Strada George Călinescu nr. 52), Saturn (Stație Dunărea – In apropiere complex Dunărea Saturn), Venus (str Iuliu Maniu – Hotel Calipso), Cap Aurora (Str. Gala Galaction Vila Casa Ynu) , Neptun 1 (În dreptul terasei Antik Efendi),  Neptun 2 ( Hotel Doina), Jupiter (Str. Gala Galaction Hotel Delta), Olimp 1 (Hotel Meduza Estival Olimp), Olimp 2 (Hotel Majestic, Strada Olimp)

Programul de transport:

 – Din Constanța: între 12:00 – 21:00, din oră în oră.
– Din Mangalia: între 14:00 – 20:00, din oră în oră.
– Noaptea, între 00:00 – 03:00: din oră în oră.
– Între 03:00 – 06:00: autobuzele pleacă imediat ce sunt pline.

Organizatorii pun la dispoziția participanților și shuttle-uri directe din Aeroportul Internațional Henri Coandă (OTP) către zona festivalului. Transportul este disponibil la un tarif fix de 150 RON/persoană, cu plecări programate la următoarele ore: 00:30, 02:00, 04:00, 07:30, 10:00, 12:00, 14:00, 15:00, 17:00, 19:00 și 22:00.

Tarife: 25 lei / persoană (tarif unic). Voluntarii beneficiază de tarif special – 10 lei, pe baza brățării de voluntar.



Accesul în festival se face exclusiv pe baza biletelor achiziționate prin canalele oficiale

Accesul în festival se face exclusiv pe baza biletelor achiziționate prin canalele oficiale. Biletele sunt nominale și netransferabile, iar la intrare va fi necesară prezentarea unui act de identitate valid care să corespundă cu datele de pe bilet; pentru categoriile speciale de acces și pentru minori se aplică regulile oficiale ale festivalului.

Pre-sale-ul pentru Beach, Please! 2027 începe miercuri, 8 iulie, iar biletele pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al festivalului, începând cu ora 19:00, la prețul de 59 de euro pentru General Access, acestea fiind in numar limitat.

Beach, Please! va pune și anul acesta la dispoziția participanților surse de apă gratuită la cișmele amplasate în perimetrul festivalului, o măsură esențială pentru un eveniment de vară de mari dimensiuni, desfășurat în aer liber și dedicat unui public numeros. În același timp, infrastructura festivalului este gândită astfel încât experiența să fie cât mai accesibilă și bine organizată pentru toți cei prezenți.

Programat între 8 și 12 iulie 2026, la NIBIRU, Costinești, Beach, Please! marchează cea de-a cincea ediție și deschide oficial cea mai nouă stațiune a litoralului românesc. Festivalul transformă această ediție aniversară într-un moment de referință pentru industria de entertainment din România, reunind un line-up de talie internațională, o producție la standarde globale și una dintre cele mai complexe infrastructuri dedicate publicului construite vreodată pentru un eveniment local. După cinci ani de creștere continuă, Beach, Please! celebrează muzica, cultura urbană și comunitatea prin cea mai ambițioasă ediție din istoria sa.
 




Citește și:

Ediția aniversară „Beach, Please!” 2026 își deschide porțile la CostineștiLIVE VIDEO-FOTO. Selly și reprezentanții MAI prezintă măsurile de siguranță pentru festival


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii