Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
18:46 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un cvorum fictiv l-a readus pe Traian Băsescu în fruntea statului

ro

05 Jul, 2013 12:36 429 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ

Un cvorum fictiv l-a readus pe Traian Băsescu în fruntea statului

Rezultatele definitive ale recensământului național, date publicității ieri de către Institutul Național de Statistică, confirmă faptul că decizia CCR din vara anului trecut, cu privire la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, a fost una bazată pe informații insuficiente. Cvorumul luat în calcul pentru referendumul din 29 iulie a fost stabilit pe baza unor cifre care nu mai reflectă realitatea. Partidul Național Liberal crede cu tărie faptul că cvorumul în baza căruia s-a decis invalidarea referendumului a fost calculat fără respectarea realităţilor româneşti şi a jurisprudenţei interne şi europene în domeniu.
Suntem conștienți de faptul că din punct de vedere juridic decizia nu poate fi retroactivă, dar cifrele arată în acest moment că pe 29 iulie 2012 s-a întrunit cvorumul necesar validării referendumului. Pe această dată au votat pentru demitere 7,4 milioane de români, ceea ce constituie o majoritate covârșitoare în raport cu orice prezenţă la vot înregistrată după revoluția din decembrie 1989.
Pentru a evita situațiile de genul celor de la referendumul din vara anului 2012, se impune cu necesitate corelarea legislației și a prevederilor contradictorii care privesc orice fel de proces electoral, în așa fel încât lucrurile să fie clare și regulile jocului cunoscute și stabile. Este necesar un proces de actualizare a listelor electorale, astfel ca acestea să reflecte realitatea și să fie corecte.
 Considerăm că, din acest punct de vedere, procesul de revizuire a Constituției nu este un scop în sine. România are nevoie de o Constituție nouă, nu numai pentru a întări anumite drepturi ale cetățenilor, pentru a clarifica buna funcționare a instituțiilor statului, dar și pentru a putea continua unele procese de reformă, dintre care cel de regionalizare este prioritar.
Decizia privind organizarea referendumului va fi luată în cadrul USL, ținând cont de toate aspectele pe care le implică acest lucru. Există mai multe variante pe care le putem lua în calcul, iar cea mai plauzibilă dintre ele pare aceea a desfășurării referendumului în același timp cu alegerile prezidențiale.
În acest moment, Autoritatea Electorală Permanentă este în plin proces de alcătuire a registrului electoral, ceea ce va arăta în foarte scurt timp numărul exact de persoane cu drept de vot, care înseamnă de fapt numărul de persoane din listele electorale.
PNL dorește să refacă ceea ce fosta guvernare a alterat în plan legislativ, iar organizarea și buna funcționare a referendumului în România reprezintă respectul pe care îl avem față de electorat. Toți cetățenii români cu vârsta peste 18 ani, care nu au nici o interdicție legală, pot vota, dar pentru calcularea cvorumului, guvernul Boc a introdus în 2009 precizarea că sunt folosite listele electorale permanente, iar acestea îi includ doar pe cei cu domiciliul în țara.
Legea, așa cum a fost modificată de Guvernul Boc în 2009, spune clar faptul că pentru calcularea cvorumului sunt luați în calcul doar cetățenii înscriși în listele electorale permanente, iar aceste liste sunt alcătuite doar din cei care au domiciliul în țară.
Legea conform căreia referendumul din 29 iulie a fost organizat este legea 3/2000. Articolul 5 alineatul 2 al acestei legi menționează următoarele: „Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”. Articolul a căpătat această formă după ce a fost modificat de către guvernul Boc prin OUG 103/2009, ordonanța care în prima instanță a fost respinsă de Parlament, dar retrimisă chiar de către Traian Băsescu pentru a fi adoptată.  Legea 370/2004, modificată prin OUG 95/2009, a guvernului Boc, menționează același lucru, și anume: ”Listele electorale permanente se întocmesc pe comune, oraşe şi municipii, după caz, şi cuprind toţi alegătorii care domiciliază în comuna, oraşul sau municipiul pentru care ele au fost întocmite.”

05.07.2013 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii