Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reformarea sistemului de sănătate românesc reprezintă o prioritate a Partidului Naţional Liberal

ro

16 Jul, 2013 18:52 905 Marime text
Având în vedere faptul că Ministerul Sănătății este condus de Eugen Nicolaescu, vicepreședinte PNL, și că recent a avut loc numirea lui Cristian Bușoi, lider liberal cu notorietate, la conducerea CNAS, Partidul Național Liberal poartă o responsabilitate importantă în privința redresării sistemului românesc de sănătate.
Considerăm că parteneriatul dintre Ministerul Sănătății și CNAS este foarte important pentru îmbunătățirea acestui sector iar obiectivele celor două instituții vor putea fi atinse mai ușor datorită bunei colaborări dintre conducerile acestora.
În acest sens, obiectivele generale ale noului preşedinte CNAS, Cristian Buşoi, urmăresc o reformare drastică şi o îmbunătăţire a serviciilor medicale din România, axându-se pe transparenţă, dialog şi pe o corectă gestionare a banului public în sănătate.
PNL doreşte ca până la sfârşitul acestui an să reuşim să atragem noi resurse şi să eficientizăm fondurilor deja disponibile în buget pentru acoperirea funcţionării spitalelor, finanţarea programelor, dar şi pentru acoperirea plăţilor restante la medicamente, în conformitate cu angajamentele interne şi internaţional asumate.
Ne-am propus, de asemenea, şi adoptarea unor soluţii eficiente şi durabile pentru desfiinţarea listei de aşteptare la aprobarea tratamentelor oncologice la nivelul CNAS prin suplimentarea bugetului, utilizarea mecanismului de clawback şi construirea registrului electronic oncologic. Pentru contractul cadru, ţinem să menţionăm implementarea unor proceduri care să reducă birocraţia privitoare la medicii de familie (proceduri simplificate, flexibile, uşor de aplicat), dar şi introducerea unei măsuri permanente de consultare publică privind acest contract cât şi normele de aplicare ale sale.
PNL speră ca proiectele de continuare a informatizării CNAS să fie susţinute şi să ajungă să garanteze un cadru real pentru utilizarea cardurilor de sănătate în România. Ne dorim ca până la sfârşitul anului să fie create 7,5 milioane de carduri dar să se stabilească în mod clar specificaţiile pentru cititoarelor de card şi garantarea compatibilităţii acestora cu sistemul informatic al cardului electronic de asigurări de sănătate.
O altă măsură pe care dorim să o implementăm este aceea cu privire la o organizare a unei structuri dedicate pentru reducerea fraudei. În acest sens, un rol vital îl are instruirea, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, a personalului direcţiilor de control de la nivel naţional şi judeţean, pentru înţelegerea aprofundată a mecanismelor medicale de finanţare şi raportare.
Mizăm, totodată, pe consultarea permanentă a opiniei publice şi a tuturor celor interesaţi în luarea deciziilor majore cu privire la sistemul de asigurări de sănătate prin intermediul siteului web al CNAS.
Ca obiective stategice pe termen mediu (până în 2016) ne propunem punerea în aplicare a prevederilor programului de guvernare al Guvernului USL şi reorganizarea CNAS în funcţie de reîmpărţirea administrativ-teritorială a României prin adoptarea şi implementarea proiectului de regionalizare.
 
 16.07.2013 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța                                             
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii