Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:53 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reducerea CAS – o reală necesitate pentru stimularea mediului privat

ro

24 Sep, 2013 16:36 861 Marime text
Unul dintre cele mai importante obiective ale Partidului Național Liberal, asumate în programul de guvernare, este cel referitor la relaxarea fiscală şi la reducerea taxării muncii în vederea atragerii de investiţii, precum şi a stimulării pieţei locurilor de muncă. În acest sens, noi, liberalii, propunem ca în prima etapă, de la 1 ianuarie 2014, CAS la angajator să fie redus cu 3%.

Timp de patru ani de guvernare nefastă sub umbrela Traian Băsescu-PDL, absolut toate măsurile dictate de preşedinte şi luate cu ochii închişi de către guvernanţii săi PDL-işti au fost de natură a sufoca întreprinzătorii şi mediul privat. Aş vrea să reamintesc aici doar două dintre ele, cele care au avut şi cel mai mare impact negativ asupra economiei şi anume, creşterea bruscă a TVA-ului de la 19 la 24%, cu efect devastator asupra consumului şi, implicit, asupra producătorilor, dar şi aberantul impozit forfetar, care a reuşit celebra performanţă să trimită în faliment peste 200.000 de IMM-uri.

După primul an de guvernare USL, PNL, prin miniştri săi, susţine că a venit şi vremea măsurilor de relaxare fiscală, acestea putând fi aplicate începând cu anul 2014, ţinând cont de faptul că în 2013 rezultatele politicilor Guvernului USL relevă o creştere economică de peste 2%.
Am început acest an de guvernare USL cu repararea acelor greşeli teribile ale fostelor guverne ale PDL, care au prejudiciat, destul de împovărător din punct de vedere financiar, atât pensionarii, cât şi salariaţii, precum şi alte categorii sociale. De asemenea, am luat toate măsurile necesare pentru a asigura stabilitatea economiei româneşti, dar şi consolidarea creşterii economice.

Am mai făcut de curând un pas important şi chiar unul deosebit de curajos, am putea spune, în comparaţie cu deciziile guvernelor precedente, prin reducerea substanţială a TVA la pâine şi la întreg lanţul tehnologic, până la 9%.
Dar ştim foarte bine că mai sunt încă foarte multe lucruri de făcut pentru a ne respecta angajamentele programului economic de guvernare, iar noi, liberalii, considerăm că mediul privat nu mai poate aştepta la nesfârşit gurile de oxigen promise, dar, mai ales, necesare, pentru stimulare, pentru acumulare de capital şi pentru impulsionarea creării de noi locuri de muncă.

De asemenea, este evident faptul că nici investiţiile străine nu pot fi atrase doar cu măsuri sociale, iar România nu ar mai avea şansa de a deveni competitivă din punct de vedere fiscal pentru potenţialii mari investitori, dacă nu ne asumăm cât mai curând şi decizii în privinţa revederii impozitării, în sensul reducerii contribuţiilor de asigurări sociale şi a taxei pe valoare adăugată.
Ca liberal, cred că este foarte important să privim cu celeritate solicitările mediului de afaceri, dar şi să venim cu soluţii cât mai corecte la problemele semnalate de prea multă vreme şi nerezolvate de nimeni până acum. De asemenea, cred că avem responsabilitatea de a veni cât mai rapid şi cu măsuri cu adevărat eficiente în sprijinul întreprinzătorilor, deoarece ei reprezintă motorul economiei româneşti!
           
 
  24.09.2013                           Departamentul de Comunicare al PNL Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii