Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:22 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Discriminarea romilor - stop expulzărilor ilegale şi profilelor etnice

ro

12 Dec, 2013 17:41 942 Marime text
Statele membre trebuie să oprească expulzarea ilegală a romilor, precum şi profilele etnice, abuzurile poliţiei şi încălcările drepturilor omului împotriva acestora, se arată într-o rezoluţie non-legislativă a Parlamentului adoptată joi. Textul evaluează strategiile statelor membre pentru a sprijini integrarea romilor şi cere mai multe fonduri pentru a preveni discriminarea şi a ajuta proiectele comunităţilor mici.

Rezoluţia condamnă încercările statelor membre de a limita ilegal dreptului romilor la libera circulaţie în UE. Cu o populaţie estimată între 10 şi 12 milioane în Europa (aproape 6 milioane trăind în UE), romii sunt cea mai mare minoritate etnică de pe continent.

Mai mulţi bani, cheltuiţi mai bine

Comisia şi statele membre trebuie să asigure fonduri suficiente pentru integrarea romilor, atât din bugetele naţionale, cât şi din programele UE cum ar fi Fondul social european şi Fondul european de dezvoltare regională. Deputaţii sugerează, de asemenea, să fie oferite scheme speciale de granturi, cum ar fi fonduri flexibile şi mici pentru proiectele unor comunităţi.

Executivul UE trebuie să continue să evalueze modul în care statele membre cheltuiesc fondurile UE alocate integrării romilor şi să raporteze concluziile Parlamentului şi Consiliului, în fiecare an, sugerează deputaţii.

Monitorizare la nivel UE

Parlamentul cere Comisiei să monitorizeze drepturile fundamentale ale romilor, acţiunile îndreptate împotriva lor, inclusiv crimele cauzate de ură, la nivelul UE. Acţiuni în justiţie trebuie declanşate, spun deputaţii, dacă aceste drepturi sunt încălcate, mai ales în ceea ce priveşte libertatea de mişcare şi rezidenţă, accesul la serviciile de sănătate şi de educaţie, non-discriminarea, protecţia datelor personale şi interzicerea creării de registre de etnie şi rasă.

Educaţia şi locurile de muncă

Statele membre trebuie să elimine segregarea din educaţie şi înscrierea copiilor romi în şcoli speciale, se arată în rezoluţie. Printre priorităţi ar trebui să fie asigurarea unei educaţii de calitate pentru toţi copiii romi, prevenirea abandonului şcolar şi garantarea accesului la programele Erasmus.

Statele membre trebuie să evite discriminarea la locul de muncă, să faciliteze accesul romilor pe piaţa muncii şi să creeze scheme speciale de formare profesională. Deputaţii mai cer instituţiilor europene să creeze şi programe speciale de stagiatură şi să angajeze romi.

Aspecte de gen în integrarea romilor

Într-o rezoluţie separată, adoptată marţi, Parlamentul a cerut statelor membre să remedieze discriminarea împotriva femeilor rome. Printre măsurile recomandate se numără ore de lucru flexibile, facilităţi fiscale, scheme de protecţie socială adecvate şi existenţa facilităţilor pentru îngrijirea şi supravegherea copiilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii