Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:57 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat - Solicitare Procuror General - încuviinţare reţinere şi arestare - fost ministru în Guvernul României

ro

20 Oct, 2015 19:27 414 Marime text
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În  conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12,    art. 13 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 republicată, privind responsabilitatea ministerială, ale Deciziei nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curţii Constituţionale, precum şi ale Deciziei nr. 270 din 10 martie 2008 a Curţii Constituţionale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de udrea ELENA GABRIELA, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, instigare la abuz în serviciu, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii  financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, spălare de bani şi fals în declaraţii de avere (cu referire la declaraţiile de avere din intervalul 2009 - 2012), în perioada în care avea calitatea de membru al Guvernului României.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1  şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei cererea însoţită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului udrea ELENA GABRIELA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, instigare la abuz în serviciu, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii  financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei şi spălare de bani, în perioada în care avea calitatea de membru al Guvernului României.

Faptele reţinute în sarcina acesteia formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii