Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:42 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunitatea portuara muta protestele la sediul Ministerului Transporturilor

ro

25 Mar, 2015 11:20 510 Marime text
Avand in vedere lipsa de raspuns a Ministerului Transporturilor la toate problemele comunitatii portuare, aduse la cunostinta reprezentantilor Ministerului in numeroase randuri, printr-o serie de memorii, memorandumuri, scrisori, cele doua organizatiile reprezentative la nivelul sectorului de activitate „Transporturi pe apa si servicii conexe. Transporturi aeriene si servicii conexe”, organizatiile initiatoare ale protestelor din 9 martie 2015, vor merge in cursul acestei saptamani la Bucuresti.

Operatorul Portuar, cat si Federatia Nationala a Sindicatelor Portuare se vor prezenta astfel, in fata Ministrului Transporturilor, d-nul Ioan RUS, solicitandu-i acestuia accelerarea actiunilor initiate in scopul reglementarii problemelor de pe platforma portuara, avand in vedere faptul ca acestea i-au fost aduse la cunostinta inca de la data numirii sale, din luna iunie 2014 si - desi i-au fost propuse inclusiv solutii - pana in acest moment nu exista actiuni concrete in acest sens.

Cele doua Organizatii considera in continuare imperios necesare schimbari structurale complete in ceea ce priveste conducerea CN APMC (din cauza managementului defectuos, a lipsei de profesionalism si a faptelor cu caracter penal), acesta fiind primul pas in vederea stabilirii unei cai de dialog pentru rezolvarea ulterioara a tuturor problemelor privind, incheierea contractelor de subconcesiune, a contractelor de inchiriere a infrastructurii de transport naval, privind politica tarifara, transparenta in exploatarea domeniului portuar si Master Planul Portului Constanta.

De asemenea, comunitatea portuara considera ca Ministerul Transporturilor este singura autoritate in masura sa remedieze urgent aceste probleme (in virtutea calitatii sale de actionar majoritar in cadrul CN APM SA) si isi manifesta totodata speranta ca, manifestarile publice sa nu reprezinte in viitor singura modalitate prin care organismele abilitate vor constientiza importanta unor astfel de decizii.
In consecinta, Operatorul Portuar si Federatia Nationala a Sindicatelor Portuare vor intreprinde in continuare orice demersuri necesare in scopul adoptarii tuturor masurilor legale pentru intrarea in normalitate, pentru respectarea intereselor legitime ale tuturor celor implicati in activitatea portuara si pentru evitarea unei crize nationale, prin afectarea si a altor ramuri industriale importante interconectate cu activitatea portuara.

Despre Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” Constanța

Reunește 35 de companii care își desfășoară activitatea pe domeniul portuar.
În cadrul companiilor membre ale Organizației Patronale își desfășoară activitatea peste 6.000 salariați, ceea ce reprezintă mai bine de 60% din numărul total de persoane angajate pe domeniul portuar.
Companiile membre ale Organizației Patronale, prin activitatea desfășurată, contribuie cu peste 85% la veniturile Administrației Portului Constanța (CN APM).
Contribuția Organizației Patronale la bugetul local prin activitatea desfășurată este de cca 2 milioane de euro între 2011-2013, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din respectivul buget.
Contribuția Organizației Patronale la bugetul de stat este de 45 milioane de euro/3 ani (2011-2013).

Ti-a placut articolul?

Comentarii