Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:05 20 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Moscheea Regala Carol I – la centenar

ro

31 May, 2010 19:57 2250 Marime text

Comunicat de presă

Moscheea Regală Carol I – la centenar

 Muftiatul Cultului Musulman din România aniversează marţi, 1 iunie, centenarul celui mai important lăcaş de cult musulman din România, Moscheea Regală Carol I, din Constanţa.
Aniversarea celor 100 de ani va debuta cu primirea înalţilor oaspeţi, oficiali ai statului român şi turc, reprezentanţii diplomatici acreditaţi la Bucureşti, clerul musulman şi membrii comunităţilor musulmane, reprezentanţii Academiei Române, cadre universitare, oficialităţi locale şi parlamentari, în curtea MoscheiiCarol I.
Moment omagial va fi marcat, prin  acordarea de medalii şi albume, ocazionate de aniversarea centenarului.
Programul mai cuprinde, alocuţiuni ale oaspeţilor, un dejun  oficial, urmat de Simpozionul “Islamul dobrogean model de convieţuire interculturalitate şi europenitate”, ce va fi organizat la Centrul de cultură şi educaţie islamică, şi vizita la muzeul “ ION JALEA”.
Pe 24 iunie 1910, în prezenţa Majestăţi Sale, Regele Carol I, s-a pus piatra de temelie a uneia dintre clădirile emblematice ale Constanţei, Moscheea Carol I. Construit  în semn de omagiu pentru comunitatea musulmană din Constanţa, lăcaşul este construit din beton armat, are un minaret înalt de 45 de metri ce poate prelua maxim 100 de vizitatori – în acelaşi timp, iar sala centrală are 14, 25 metri lungime. Moscheea a fost ridicată pe locul vechii geamii Mahmudie, ce purta numele sultanului Mahmud şi fusese ridicată în 1823 de către Afiz Mehmed Paşa. În moschee se află un faimos covor, donaţie de la sultanul Abdul Hamid II, care are 144 m şi o greutate de 483 kg.
Manifestările aniversare sunt organizate de Muftiatul Cultului Musulman din România, în colaborare cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România, Uniunea Democrată Turcă din România şi Centrul european pentru studiul islamofobiei .
Cu ocazia centenarului va fi lansat şi albumul foto-documentar „Moscheea Regală „Carol I” Constanţa 1910 - 2010“, realizat de directorul Muzeului de Artă Constanţa, dr. Doina Păuleanu, şi directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, Virgil Coman.
Secretar eparhial,
Memiş Octai

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • abu mohamed 01 Jun, 2010 23:32 felicitari ambasadelor arabe ca au fost aproape de muftiat la centenar este de salutat si prezenta ambasadei SUA, pacat ca nu au fost prezenti la centenar si reprezentantii ambasadei turce