Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:38 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul proiect valorificat cu succes în cadrul proiectului “Bursa de proiecte”

ro

27 May, 2013 13:37 1692 Marime text
Investeşte în oameni!
Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 1: „Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”
Domeniul major de intervenție 1.2: „Calitate în învățământul superior”
Titlul proiectului: Bursa de proiecte
Numar de identificare contract: POSDRU/86/1.2/S/62885
Beneficiar: Ministerul Educației Naţionale

Primul proiect valorificat cu succes în cadrul proiectului “Bursa de proiecte

Constanţa, 27 mai 2013 - Proiectul „Bursa de proiecte” reunește în parteneriat Ministerul Educației Naționale - sub coordonarea managerului de proiect Simona Tănase, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea Ovidius din Constanța, Novensys Corporation și Gold Agama Consulting.
Primul proiect valorificat cu succes este vânzarea unui Data Management System către un agent economic. Proiectul, conceput de doi studenţi ai Universităţii Ovidius din Constanţa, a fost denumit „All In One Manager” (AIOM) și reprezintă un Data Management System ce permite administrarea fluxului de business indiferent de modificările ce au loc în ierarhia firmei. Scopul proiectului este acela de a eficientiza managementul unei companii.
Pornind de la aceste puține date inițiale, studenții Marius Rusu - fondator și Andrei Miscu - co-fondator au dezvoltat pe baza nevoilor agentului economic dl. Costin Sorici (administrator la Project Management Solutions) un Data Management System inovativ ce va fi folosit pentru administrarea completă online a unui sistem educațional nou pentru preșcolari. Deoarece atât Marius, cât și Andrei sunt studenți la specializarea Informatică în anul 1 în cadrul facultății de Matematică și Informatică ei au fost ajutați cu sfaturi utile și de doi foști studenți ai aceleiași specializări, Valentin Teodoru și Florin Ciocan, ce au participat și la Lansarea Laboratorului Bursei de proiecte, ocazie cu care s-au cunoscut. În tranzacționarea acestui proiect, un rol cheie l-au avut Rectorul Universității Ovidius din Constanța, domnul profesor universitar doctor Dănuț-Tiberius EPURE și domnul inginer Laurențiu Sîrbu - Manager lider partener în cadrul proiectului, prin încurajarea constantă a studenților de a depune proiecte și, mai ales, prin susținerea în fața agenților economici a profesionalismului de care dau dovadă studenții UOC implicați în proiectul "Bursa de proiecte".
Proiectul AIOM a trecut prin toate fazele, inclusiv prin cea de evaluare multiplă și a ajuns să fie listat pe Portalul de proiecte și licitații în data de 29.04.2013. În data de 16 mai a.c. agentul economic a depus o ofertă pe care studenții au acceptat-o. În decursul acestei săptămâni studenții se vor întâlni și față în față cu agentul economic pentru a stabili data exactă de la care vor demara proiectul și, mai ales, pentru a-și strânge mâna ca o garanție suplimentară acceptării ofertei online.
Proiectul „Bursa de proiecte” are rolul de a dezvolta şi susţine cultura de tip inovativ - antreprenorial la nivelul universităţilor din România prin crearea unei platforme online, un spaţiu unde ideile şi propunerile de afaceri ale studenţilor să întâlnească potenţialul finanţator din mediul de afaceri. Proiectul se axează atât pe partea teoretică prin predarea unor cursuri privind mecanismele pieţelor bursiere, pe posibilităţile de promovare a proiectelor, cât şi pe partea aplicativă prin posibilitatea de a posta planuri de afaceri direct pe platforma bursei de proiecte.
„Bursa de proiecte” este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane şi se înscrie pe axa prioritară 1 - “Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi societăţii bazate pe cunoaştere”, în Domeniul major de intervenţie 1.2 - „Calitate în învăţământul superior”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii