Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:03 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat de presa - 4,37 de milioane de franci elvetieni pentru municipiul Brasov prin Programul de cooperare elvetiano-roman

ro

25 Jun, 2015 14:46 456 Marime text
 
4,37 de milioane de franci elvețieni pentru municipiul Brașov prin Programul de cooperare elvețiano-roman
 
 Locuitorii din zona rezidenţială Tractorul din Municipiul Brașov vor beneficia de modernizarea sistemului de termoficare. Municipiul primeşte 4,37 milioane de franci elveţieni, finanţare prin Programul de cooperare elvețiano-român pentru eficientizarea funcţionării reţelei de transport a energiei termice
 
Astăzi, 25 iunie, doamna Sevil SHHAIDEH - ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, domnul ambasador Jean-Hubert LEBET, doamna Sirma CARAMAN – secretar de stat (MDRAP) şi domnul Attila GYORGY – secretar de stat (MFP), au semnat documentele pentru finanţarea proiectului „Reabilitarea reţelelor de transport şi distribuţie energie termică în zona rezidenţială Tractorul din Braşov”:
 
1.  Acordul de proiect, încheiat între Ambasada Elveţiei - în calitate de reprezentant al statului finanţator, MFP - în calitate de Unitate Naţională de Coordonare a Programului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – în calitate de Organism Intermediar pentru Aria de Concentrare 4 a Programului;
 
2.  Acordul de implementare, încheiat între MFP - în calitate de Unitate Naţională de Coordonare a Programului şi Primăria Municipiului Brașov - în calitate de beneficiar al finanţării.
 
Proiectul are un buget total de 6.346.194 de franci elvețieni (27.274.037,95 lei). Din această sumă, contribuţia financiară elveţiană nerambursabilă este de 4.370.730 de franci elvețieni (18.784.086,32 lei). Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni.
 
Prin proiect, va fi finanţată executarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor de transport de distribuție de căldură (cu conducte preizolate, montate direct în pământ, cu diametre pornind de la Dn 400 / 560 mm) și/sau lucrări de extindere și reconfigurare a rețelelor de alimentare cu apă caldă în zona delimitată de următoarele străzi și bulevarde din Municipiul Brașov: 13 Decembrie, Bronzului, Argintului și Octavian Goga.
 
Investiția este structurată pe trei obiective:
- Reabilitarea rețelelor de transport a energiei termice;
- Reabilitarea rețelelor la substația 6 în zona rezidențiala Tractorul care furnizează agent termic pentru producerea de căldură și apă caldă deservind un număr de 1.718 apartamente;
- Reabilitarea rețelelor la substația 9 în zona rezidențiala Tractorul care furnizează agent termic pentru producerea de căldură și apă caldă deservind un număr de 1.117 apartamente.
 
Măsurile de reabilitare propuse în cadrul proiectului  vor genera o reducere a pierderilor de căldură în rețea de la 40% la 15%, o economie de energie termică de 8 GWh/an și o reducere a consumului de gaze naturale de 10 GWh/an. Reducerea estimată a emisiilor de CO2 este de 2020 tone.
* * *
 
Informaţii suplimentare
 
Programul de cooperare elveţiano-român
 
La 7 decembrie 2009 Parlamentul elveţian a aprobat contribuţia financiară nerambursabilă pentru România, în valoare de 181 de milioane de franci elvețieni (aproximativ 800 de milioane de lei), pentru o perioadă de angajament de 5 ani (contractare 2009-2014) şi o perioadă de plată de până la 10 ani (plăți 2009-2019), începând cu data aprobării contribuţiei de către Parlamentul elveţian.
 
MDRAP are, în cadrul Programului, rolul de Organism Intermediar pentru Aria de Concentrare 4 “Îmbunătăţirea mediului înconjurător”. Bugetul alocat acestei arii este de aproximativ 50 de milioane de franci elvețieni. Unitatea Naţională de Coordonare a programului, care asigură, din partea României, managementul contribuţiei elveţiene, este Ministerul Finanţelor Publice.
 
În cadrul Ariei de Concentrare 4 a Programului, până în luna decembrie 2014, partea elveţiană a aprobat finanţarea pentru:
-     4 oraşe: Arad (2 proiecte: termoficare şi iluminat), Braşov (2 proiecte: termoficare şi reabilitare clădiri), Cluj-Napoca (3 proiecte: transport local – autobuze electrice, iluminat şi reabilitare clădiri) şi Suceava (2 proiecte: iluminat şi vehicule electrice pentru parcul auto al primăriei).
-     Societatea Metrorex S.A., pentru un proiect ce presupune elaborare de studii (prefezabilitate, fezabilitate, multimodal precum şi de securitate);
-     Proiectul „Instituţionalizarea Premiului European pentru Energie în România”;
-     Proiectul „Fondul destinat acţiunilor pentru energie sustenabilă”.
 
Până în prezent, au fost semnate acorduri de proiect şi de implementare pentru:
l „Studiu de pre-fezabilitate (SPF) şi studiu de fezabilitate (SF) pentru construcţia liniei 4 de metrou: Lac Străuleşti – Gara Progresul, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul”, beneficiar S.C. Metrorex S.A. (septembrie 2013).
l  „Management modern şi eficient al iluminatului public din municipiul Suceava”, beneficiar Municipiul Suceava (aprilie 2015).
l „Instituționalizarea Premiului European pentru Energie în România” (aprilie 2015)- pentru care a fost lansat apelul de candidaturi.
l  „Iluminat public cu LED în Municipiul Arad”, beneficiar Municipiul Arad (mai 2015).
l „Reabilitarea reţelelor de transport şi distribuţie energie termică în zona rezidenţială Tractorul din Braşov”, beneficiar Municipiul Brașov (iunie 2015).
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii