Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
19:21 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat manifestari prilejuite de sarbatoarea Unirii Principatelor Române

ro

23 Jan, 2016 13:41 837 Marime text
Peste 3.500 de efective ale M.A.I. vor acționa din dispoziția ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la cele aproape o sută de manifestări omagiale organizate la nivel național în contextul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, la care sunt așteptate peste 100.000 de persoane.

Principalele manifestări vor fi organizate, duminică 24 ianuarie, în municipiile Cluj, Focșani și Iași, unde se estimează prezența unui public numeros. 
Totodată, studenții Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza vor organiza, ca în fiecare an, un eveniment prin care vor marca această sărbătoare cu dublă semnificație pentru instituție. Cu acest prilej, în cadrul unui ceremonial, se va evoca memoria domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care prin activitatea sa politică și diplomatică a contribuit decisiv la unirea celor două Principate Române.

Reprezentanți ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne vor participa și la ceremoniile care se vor desfășura în Municipiul București la statuia domnitorului A.I. Cuza din Dealul Mitropoliei.
Prefecturile vor organiza manifestări dedicate Unirii Principatelor Române în municipiile reședință de județ, iar în instituțiile de învățământ ale M.A.I. vor avea loc activități comemorative.
Jandarmii și pompierii participă cu efective la organizarea gărzilor de onoare și ceremoniile militare atât la nivel central, cât și local.

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?

Comentarii