Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:09 19 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Romania preia Presedintia Comitetului pentru utilizarea pasnica a spatiului extra-atmosferic (COPUOS)

ro

13 Jun, 2010 02:01 1109 Marime text

România preia Preşedinţia Comitetului pentru utilizarea paşnică a spaţiului extra-atmosferic (COPUOS) pentru perioada iunie 2010 - iunie 2012, cu ocazia deschiderii celei de-a 53-a sesiuni a Comitetului, care îşi desfăşoară lucrările la Viena, în perioada 9-18 iunie 2010.

Singurul astronaut român, dr.ing. Dumitru-Dorin Prunariu, preşedintele COPUOS pentru un mandat de doi ani, a fost propus la începutul anului 2009 pentru această funcţie de către Grupul Est-European de la nivelul ONU, fiind ales în unanimitate de cele 69 de state membre ale COPUOS.

Desemnarea lui Dumitru-Dorin Prunariu pentru Preşedinţia COPUOS atestă recunoaşterea activităţii şi implicării României în acest domeniu, respectiv capacitatea profesională şi experienţa deosebită a candidatului român, care este si preşedinte onorific al Agenţiei Spaţiale Române.

În calitate de preşedinte al COPUOS, dr.ing. Dumitru-Dorin Prunariu va aduce în centrul atenţiei internaţionale subiectul explorării spaţiale, cu accent pe importanţa beneficiilor spaţiului, având în vedere faptul că în anul 2011 se împlinesc 50 de ani de la lansarea primului om în spaţiu, dar şi 50 de ani de COPUOS. La preluarea mandatului său, Dumitru Prunariu a apreciat că în această perioadă au fost făcute numeroase descoperiri datorită zborurilor spaţiale cu oameni la bord, s-au studiat şi s-au găsit soluţiile multor probleme medicale, au fost construite, optimizate şi miniaturizate echipamente şi aparatură medicală vitale pentru a trăi la bordul staţiilor spaţiale, s-au elaborat, testat şi aplicat proceduri eficiente. De altfel, multe dintre aceste descoperiri pot fi folosite în viaţa de zi cu zi, iar soluţiile la problemele medicale, aparatura medicală, echipamente şi proceduri trebuie adaptate pentru a fi compatibile cu condiţiile de activitate dificile terestre, inclusiv în ţările în curs de dezvoltare.

Informaţii suplimentare:

Comitetul ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extra-atmosferic a fost creat de către Adunarea Generală a ONU în 1959 şi are drept mandat revizuirea cooperării internaţionale în domeniul utilizării paşnice a spaţiului extra-atmosferic, avizarea programelor în domeniu în vederea includerii acestora sub auspiciile ONU, încurajarea cercetării şi diseminării informaţiei privind aspectele extra-atmosferice precum şi analizarea problemelor juridice provenind din explorarea spaţiului extra-atmosferic.

Programul de aplicaţii spaţiale al ONU este unul dintre cele mai importante pentru introducerea utilizării tehnologiilor spaţiale în ţări cu posibilităţi reduse de investiţii în domeniu. Organismele create de Comitet pentru gestionarea prin tehnologii cosmice a diferitelor probleme globale, precum dezastrele naturale şi utilizarea sistemelor de navigaţie şi poziţionare globale sunt rezultatul voinţei statelor membre ale ONU de a aplica directivele globale privind ameliorarea condiţiilor de viaţă pe pământ şi dezvoltarea.

După zborul spaţial cu caracter ştiinţific având o durată de 8 zile, efectuat în anul 1981, dr.ing. Dumitru-Dorin Prunariu a reprezentant România în domeniile diplomatic, spaţial şi ştiinţific. Astfel, dr.ing. Dumitru-Dorin Prunariu a deţinut funcţia de preşedinte al Comitetului Ştiinţific şi Tehnic al COPUOS în perioada februarie 2004- februarie 2006, în ultimii 17 ani reprezentând România la toate sesiunile COPUOS. Este implicat în activitatea Agenţiei Spaţiale Române încă de la înfiinţarea acesteia în anul 1991, deţinând funcţia de preşedinte al agenţiei timp de şase ani (1998 - 2004). Din anul 1995 este vice-preşedinte al Institutului Internaţional pentruManagementul Riscului, Securităţii şi Comunicării (EURISC)înregistrat la Bucureşti.În perioada 2004-2005 a exercitat funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Federaţia Rusă, iar în perioada următoare, 2006-2008, a deţinut funcţia de director al Oficiului Român pentru Ştiinţă şi Tehnologiede pe lângăUniunea Europeana (ROST). De asemenea, dr.ing. Prunariu se număra printre fondatoriiAsociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic,fiind membru în Comitetul Executiv al acesteia în perioada 1995 - 2001. Din anul 2007 este membru titular al Academiei Internaţionale de Astronautică cu sediul la Paris. Din 2002 preda cursul de Geopolitică şi Spaţiul Cosmic în cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale a ASE Bucureşti. Este general-maior de aviaţie în rezervă, iar activitatea de bază o desfăşoară ca expert în activităţi aerospaţiale, în asociere cu Agenţia Spaţială Română.

România este membru COPUOS începând cu anul 1959, numărându-se astfel printre membrii fondatori ai acestuia. În cadrul acestui Comitet, România s-a remarcat de-a lungul timpului prin activităţi constante de promovare şi susţinere a utilizării spaţiului extra-atmosferic în scopuri paşnice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii