Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
02:15 20 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Participarea ministrului afacerilor externe, Titus Corlățean, la reuniunea ministerială a statelor membre în Grupul de Prieteni ai Medierii

ro

27 Sep, 2013 11:10 388 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a participat la 26 septembrie, la un mic dejun ministerial cu şefii de delegaţii ai statelor membre ale Grupului de Prieteni ai Medierii. Evenimentul a fost organizat de miniştrii de externe ai Finlandei şi Turciei, state iniţiatoare ale primei rezoluţii a Adunării Generale a ONU, din 2010, pe tema întăririi rolului medierii în soluţionarea pe cale paşnică a disputelor, prevenirea şi soluţionarea conflictelor.
 
Din Grupul de Prieteni ai Medierii, care reprezintă un format de dialog şi cooperare pe tema promovării principiilor medierii ca mijloc de prevenire şi soluţionare pe cale paşnică a conflictelor, fac parte 37 de state membre ONU, printre care şi România, precum si şapte organizaţii politice regionale şi ONU.
 
Cu acest prilej, miniştrii prezenţi au salutat lărgirea Grupului prin includerea, în acest an, a trei noi membri: Kenya, Muntenegru şi SUA.
 
În cadrul discuţiilor informale care au avut loc cu acest prilej, a fost subliniată necesitatea întăririi rolului medierii ca instrument de prevenire şi soluţionare prin mijloace paşnice a conflictelor, rolul important al Naţiunilor Unite în domeniu, precum şi necesitatea întăririi capacităţilor de mediere din cadrul Departamentului pentru Afaceri Politice din cadrul Secretariatului ONU.
 
A fost punctată, de asemenea, şi importanţa implicării organizaţiilor politice regionale şi sub-regionale, precum şi necesitatea folosirii capacităţilor şi mecanismelor regionale de soluţionare paşnică a conflictelor.
 
Cu această ocazie, șeful diplomației române, Titus Corlăţean,  a salutat iniţiativa Turciei şi Finlandei de promovare a unui nou proiect de rezoluţie privind rolului organizaţiilor politice regionale şi sub-regionale în promovarea medierii ca mecanism de soluţionare paşnică a conflictelor. Oficialul român a reamintit, în acest sens, contribuția țării noastre la promovarea medierii la nivel regional, precum şi crearea de sinergii între organizațiile regionale, sub-regionale şi ONU, prin organizarea la București, în perioada 15-16 iulie 2013 a Conferinţei pe tema medierii în spațiul OSCE, în cooperare cu Departamentul Federal pentru afaceri externe al Confederaţiei Elveţiene şi Centrul pentru prevenirea conflictelor din cadrul Secretariatului OSCE.

Ti-a placut articolul?

Comentarii