Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:43 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Celula de criză MAE a repatriat un grup de 50 cetățeni români și a transportat, în România, 8 cetățeni ai Ungariei și 5 cetățeni ai Republicii Moldova, din Fâșia Gaza

ro

08 Aug, 2014 16:06 1387 Marime text
Din dispoziția ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, Celula de criză activată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe a continuat demersurile de acordare a sprijinului și asistenţei consulare de specialitate cetățenilor români aflați în Fâșia Gaza.
Sub directa coordonare a Primului-ministru, Victor Ponta, și ca urmare a eforturilor conjugate ale tuturor instituţiilor implicate în activitatea Celulei de criză, astăzi, 8 august 2014, a fost repatriat din Fâșia Gaza un grup de 50 de cetățeni români, majoritatea copii.
La operaţiunea  de evacuare şi repatriere au participat, în mod direct, toate misiunile diplomatice ale României în zonă (Ambasada României la Tel Aviv, Ambasada României la Amman și Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah), sprijinite de două echipe consulare mobile trimise din Centrala MAE.
Cheltuielile ocazionate de această acţiune de repatriere au fost acoperite, integral, din fondul special al Ministerului Afacerilor Externe, destinat gestionării crizelor consulare.
Precizăm că, în cadrul acțiunii, statul român a acordat sprijin pentru evacuarea a 8 cetățeni ungari și 5 cetățeni ai Republicii Moldova, aceștia fiind transportați în România împreună cu grupul de cetățeni români.
Grupul de cetăţeni români, ungari şi ai Republicii Moldova, împreună cu membri de familie ai acestora, au fost asistaţi pe întreg traseul de evacuare şi repatriere de către echipele consulare mobile din Centrala MAE, respectiv de personalul consular din cadrul misiunilor diplomatice ale României de la Tel Aviv, Amman şi Ramallah.
Cea de-a treia evacuare organizată de statul român în sprijinul propriilor cetățeni, reprezintă o acțiune extrem de complexă având în vedere situația de securitate din zona Fâșiei Gaza, şi sudului Israelului. Contextul regional dificil a făcut necesară dislocarea celor 2 echipe consulare mobile, al căror obiectiv permanent l-a constituit acordarea de asistenţă cetățenilor români.
Până în prezent, numărul cetățenilor români evacuați și repatriați din Fâșia Gaza se ridică la 153 de persoane, împreună cu membrii de familie, la care se adaugă un număr de 9 cetățeni ungari și 5 cetățeni ai Republicii Moldova.
Ministerul Afacerilor Externe mulțumeşte tuturor instituțiilor partenere, care au sprijinit acțiunea de evacuare și repatriere a cetățenilor români din Fâșia Gaza.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii