Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CONCERTELE FANFAREI FORŢELOR NAVALE

ro

07 Aug, 2014 14:29 1277 Marime text
Astfel, vineri, 8 august, începând cu orele 19.00, în staţiunea Mamaia va avea loc un spectacol itinerant, cu plecare de la Vila nr. 1 (Radio Constanţa), pe faleză, până la Cazino Mamaia.
Sâmbătă, 9 august, începând cu ora 09.00, spectacolul se va desfăşura în timpul activităţii intitulate Ziua Porţilor Deschise în Portul Militar Constanţa.
Duminică, 10 august, fanfara se va deplasa la Bucureşti şi va susţine un concert în Parcul Herăstrău, zona debarcader, începând cu orele 16.00.
Luni, 11 august, spectacolul va fi susţinut pe faleza Comandamentului Flotei din Constanţa, la orele 19.00, iar marţi, 12 august, orele 19.00, în parcul din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski", de pe bulevardul Tomis din Constanţa.
Miercuri, 13 august, orele 19.00, concertul va avea loc la Tulcea, în Piaţa Tricolorului, iar joi, 14 august, orele 20.00, pe faleza din Mangalia.
Seria de concerte se încheie de Ziua Marinei Române, vineri, 15 august, la Constanţa, când, în cântec de fanfară va avea loc retragerea cu torţe, pe itinerariul Comandamentul Flotei - Piaţa Ovidiu - Prefectura Constanţa,
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii