Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:10 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce firmă se va ocupa de transportul angajaţilor Transelectrica la staţia Tariverde (document)

ro

25 May, 2017 19:35 2584 Marime text
Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou-înfiinţate.

Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.


Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice „Transelectrica” SA a atribuit recent un contract de servicii de transport rutier specializat de pasageri la staţia Tariverde. Conform licitatiapublica.ro, în acest caz s-a organizat o licitaţie deschisă, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. A fost primită o singură ofertă, din partea Vlaser Cons SRL cu sediul în Constanţa, Aleea Topolog nr. 3, ofertă care a fost declarată câştigătoare. Valoarea contractului este de 220.460 lei.

Despre Vlaser Cons SRL

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, interogat la data de 25 mai 2017, societatea Vlaser Cons SRL are un capital social subscris de 300 lei, integral vărsat, divizat în 30 de părţi sociale, fiecare în valoare de 10 lei. Unic asociat în cadrul firmei este Luciana Gabriela Popescu, iar administrator este Constantin Serendiuc. Domeniul de activitate principal îl reprezintă „Alte transporturi terestre de călători n.c.a.”.

Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 628.315 de lei, un profit de 283.139 de lei şi un salariat.

În secţiunea Document puteţi consulta anunţul de atribuire al contractului de pe licitatiapublica.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii