Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:27 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANAF propune adaptarea Formularului 100

ro

16 Feb, 2017 15:52 1722 Marime text
ANAF adapteazã corespunzãtor formularul 100 “Declarație privind obligațiile de platã la bugetul de stat”, ca urmare a modificãrilor legislative recente.
        Astfel, ANAF propune, printr-un proiect de ordin, modificarea și completarea prevederilor Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscalã nr.587/2016, dupã cum urmeazã:
        - actualizarea Nomenclatorului privind obligațiile de platã la bugetul de stat, prin introducerea unor poziții noi, “Impozit specific unor activitãți”, potrivit prevederilor Legii nr.170/2016 și “Impozit pe veniturile din pensii”, potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum și eliminarea poziției “Impozit pe construcții”, potrivit art.500 din Codul fiscal;
        - modificarea și completarea, corespunzãtoare, a Instrucțiunilor de completare a formularului 100 “Declarație privind obligațiile de platã la bugetul de stat”.

Modificãrile legislative sunt urmatoarele:
        Prin Legea nr.170/2016 privind impozitul specific unor activitãti, începând cu 1 ianuarie 2017, a fost prevãzutã obligația de platã a impozitului specific pentru agenții economici care desfãsoarã activitãti corespunzãtoare codurilor CAEN prevãzute la art.1 din lege.
        Prin Ordonanța de urgențã a Guvernului nr.3/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, au fost modificate condițiile de încadrare a persoanelor juridice române în categoria microîntreprinderilor (plafon de venituri - 500.000 euro, de la 1 februarie 2017).
        Potrivit prevederilor art.I pct.1 din Legea nr.2/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal si pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãtii, începând cu data de 1 februarie 2017, venitul impozabil lunar din pensii se stabileste prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei. Ca urmare, plãtitorii de venituri din pensii au, în continuare, obligația reținerii și virãrii impozitului pentru veniturile din pensii care depãșesc suma neimpozabilã lunarã. Totodatã, potrivit art.I pct.3 și pct.9 din același act normativ, plãtitorii de pensii au fost eliminați din categoria plãtitorilor de venit care au obligația depunerii  formularului 112 “Declarație privind obligatiile de platã a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominalã a persoanelor asigurate”.
        De asemenea, în conformitate cu prevederile art.I pct 6 din Legea nr.2/2017, pentru persoanele cu venituri din pensii contributia de asigurãri sociale de sãnãtate se suportã de la bugetul de stat.
         Astfel, potrivit  prevederilor legale menționate, plãtitorii de venituri din pensii declarã obligațiile de platã la bugetul de stat prin formularul 100 “Declarație privind obligațiile de platã la bugetul de stat”, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscalã nr.587/2016.   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii