Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:04 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şedinţă a Consiliului local Cumpăna. Proiect privind burse de merit pentru elevi (document)

ro

24 Mar, 2017 17:40 2672 Marime text
Primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, convoacă Consiliul local Cumpăna în şedinţă ordinară pe 30 martie. Aceasta va avea loc în sala de şedinţe a Consiliului Local, de la ora 16.00.
 
Ordinea de zi cuprinde aproape 20 de proiecte de hotărâre şi debutează cu proiectul privind completarea inventarului domeniului privat al comunei Cumpăna. Următorul proiect se referă la aprobarea Regulamentului privind politica de securitate a prelucrării de date cu caracter personal.
 
Mai departe, ordinea de zi continuă cu proiectele privind scoaterea din evidenţa fiscală curentă a persoanelor fizice aflate în stare de insolvabilitate şi trecerea acestora în evidenţă separată, proiectul privind scăderea din evidenţa fiscală a debitorilor persoane juridice radiate din Registrul Comerţului.
 
Un alt proiect are legătură cu premierea veteranilor de război care au împlinit vârsta de 100 ani, în timp ce altul se referă la acordarea burselor de merit şi a burselor de studiu pentru elevii din învăţământul preuniversitar. Şi modificarea HCL nr. 13/27.01.2016 privind aprobarea Regulamentului de acordare a premiilor elevilor din unităţile de învăţământ din comuna Cumpăna se află pe ordinea de zi.
 
De asemenea, un alt proiect se referă la împuternicirea primarului comunei Cumpăna să reprezinte Consiliul Local în instanţă. Pe ordinea de zi se mai află şi un proiect privind aprobarea unor reglementări referitoare la autorizarea serviciilor de transport în regim de închiriere.
 

 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gica 24 Mar, 2017 21:59 Felicitari doamnei primar pentru grija fata de copii, fata de educatie@