05:20 31 08 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanţa de odinioară Simeon Petrescu, dansator, om politic, fondator de ziare (galerie foto)

ro

26 Jan, 2016 00:00 2602 Marime text
 „Artist-gimnastic, apoi proprietar rural, întreprinzător de multe şi, în sfârşit, ziarist“, scria I.N. Roman despre Simeon Petrescu în studiul dedicat culturii româneşti înainte de 1877 în Dobrogea (Analele Dobrogei, 1920, p. 398). La care noi adăugăm: primar de Mangalia şi preşedinte al Consiliului Judeţean. O viaţă dedicată ţării, Dobrogei natale, culturii naţionale, educaţiei.
 
Simeon Petrescu s-a născut în 1854, la Silistra, după propriile declaraţii, deşi puţinii săi exegeţi îi dau ca loc de naştere Bucureşti. A urmat liceul la „Sf. Sava“. În 1871, la Bucureşti, primul profesor de gimnastică din România, Gheorghe Moceanu, punea bazele unei şcoli de gimnastică pentru şcolari. Prima promoţie absolvă şcoala în 1876, ca maeştri de gimnastică, echivalentul profesorilor de mai târziu. Printre absolvenţi se află Simeon Petrescu, N. Velescu, N. Rădulescu, Andrei Bagav şi alţii („Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România“, Bucureşti, Editura Aramis, 2002, vol. l, p. 51). Anul următor, Simeon Petrescu, Nicolae Velescu şi Andrei Bagav, ca sportivi şi instructori, primesc medalia de aur la primul examen-concurs de scrimă organizat de societatea „Tirul“ (Ibidem, vol. l, p. 1056).
 
Simeon Petrescu a ocupat la absolvire catedra de scrimă a Universităţii Bucureşti şi pe cea de gimnastică a Liceului „Matei Basarab“. Dar nu a stat mult, căci în octombrie 1878 a plecat să colinde lumea, ajungând în America şi Africa. „Am fost la Paris, Londra, Copenhaga, Chicago, New York, Roma şi în alte centre ale lumii. I-am ascultat pe Mazzini, Patti, Gladstone, i-am văzut pe Franz-Ioseph, Humberto şi Felix Faure, m-am aflat în faţa Statuii Libertăţii şi în faţa Turnului Eiffel“, mărturisea mai târziu.
 
Şi cu alt prilej, spunea: „Îmi aduc aminte, mă aflam la Baltimore, în timpul alegerii  prezidentului Cleveland. Am fost martor ocular al unei manifestaţiuni la care luau parte peste 50.000 de oameni“. Acolo, în America, dar şi în India, Europa, formaţia condusă de Moceanu, din care nu a lipsit dobrogeanul Simeon Petrescu, a prezentat publicului, în spaţii neconvenţionale, dansuri populare româneşti, a arătat costumele naţionale şi farmecul cântecelor noastre. Ei au făcut, în limbajul de astăzi, brand de ţară. Pe banii lor şi cu un entuziasm pe care îl datorau tinereţii şi educaţiei patriotice.
 
Se reîntoarce în ţară şi începe să se ocupe de agronomie la moşia sa din sudul Mangaliei. „Directorul nostru, d-l Simeon Petrescu, artistul gimnastic şi fostul profesor de gimnastică la Liceul «Sf. Sava», străbătând toate părţile lumii, n-a încetat un singur moment de a se gândi la patria sa: preocupat necontenit de ideea de a putea odată fi folositor concetăţenilor săi, a pus o stăruinţă deosebită mai cu seamă în a observa progresele agriculturii în diferite ţări, ştiind că aceasta este ocupaţia de căpetenie şi sursa bogăţiei noastre naţionale. A cules o mulţime de note asupra diferitelor culturi, din străinătate a trimis economiile sale de a se cumpăra o mică moşie şi a se pune bazele unei culturi conforme cu combinaţia observaţiilor sale. Astăzi, reîntors din îndelungata-i călătorie, a luat direcţia moşiei sale, cu intenţia de a pune în aplicare observaţiile făcute şi a da el întâi exemplul inovaţiilor“ (Echoul agriculturei, I, nr. 1, 3 mai 1898, 1-2, 108).
 
Simeon Petrescu este ales primarul comunei Mangalia la 8 august 1905. Nu a stat mult pe scaunul primului edil, doar până la sfârşitul anului 1906. Dar nu a mai plecat din Dobrogea.
 
La 10 februarie 1908, apărea mai întâi la Bucureşti, apoi la Constanţa, Viitorul Dobrogei, organ conservator democrat al intereselor Dobrogei. Publicaţie săptămânală scoasă la Tipografia Anuarul General al României Bucureşti. Au apărut 284 de numere, totalizând 1.092 de pagini. Director - proprietar: Simeon Petrescu. Apoi, numele lui este trecut proprietar cu adaosul „Sub direcţiunea politică a unui comitet“, iar din 19 aprilie 1913, ca fondator, în casetă, distinct, cu precizarea că proprietar este Sever Movilă  (fiul lui Ioan Movilă, cel care a fondat staţiunea Techirghiol Movilă. Redactor-şef al publicaţiei Pressa, Constanţa, 1933). Adresa redacţiei şi administraţiei nu mai este pe strada Mircea 105, ci în Piaţa Independenţei. Publicaţia a avut un caracter eminamente politic, militând pentru obţinerea drepturilor politice a dobrogenilor, modernizarea oraşului Constanţa, diverse aspecte de administraţia locală.
 
Dar cine era de fapt Simeon Petrescu şi ce legătură avea el cu Dobrogea? O mărturiseşte printr-o scrisoare deschisă când se prezintă drept „cel mai mic fiu al dascălului Petrică, marele patriot român din dreapta Dunării, decedat în anul 1858, şi ca frate al răposatului profesor Constantin Petrescu şi Gheorghe Petrescu Durostoreanu, fost elev al şcoalei române din Silistra. (...) Silistra - care dela 1854 o cunosc, a fost locul meu de naştere - a fost o cetate necucerită. În această mare cetate romană a locuit familia Petrescu, în această cetate s’au născut cu toţii şi această cetate a fost centrul de cultură românesc din dreapta Dunării, care prin sârguinţa neobositului profesor Constantin (Costache) Petrescu s’au înfiinţat şcolile române dela Turtucaia şi până la Tulcea.
 
Pot afirma cu siguranţă: că dacă nu s’ar naşte astfel de oameni care să-şi sacrifice averea şi viaţa pentru destinuri naţionale, multe naţiuni s’ar pierde. Românii noştri însă au avut acest noroc şi de aceia au existat, există şi vor exista cât vor fi pe lume. Cine m’a îndrumat pe mine, acest Simeon Petrescu ca după un voiaj de 20 de ani să mă reîntorc tocmai din America unde mă găseam foarte bine şi să mă stabilesc în Dobrogea, alăturându-mă pe lângă D-nii Pariano, Roman, Bănescu şi Zissu?
 
La venirea mea în Constanţa am luat decizia cu amicul meu Măgură (actualmente avocat în Galaţi) şi cu Octavian Şeitan la formarea unui ziar Dobrogian, în urmă cu D-nu Pariano şi Roman am dat concursul meu la ziarul Farul şi actualmente la ziarul Viitorul Dobrogei organ Conservator-Democrat, format cu nemuritorul Bănescu decedat; rămânând azi cu amicul mei Lt. Col. Dr. Zissu şi alţii d’a continua acelaşi lucru, de cât simţul naţional ce’mi mişcă sufletul zicându-mi în continuu,  fă’ţi datoria după cum şi-au făcut tatăl şi fratele tău“. 

Lev Troţki, în admiraţie faţă de Simeon Petrescu

Lev Troţki a fost printre altele şi trimis de război în Balcani pentru publicaţia Kievskaia Misl (Gândirea Kieveană). Însemnările lui Troţki, reunite sub titlul „România şi războiul balcanic“, cu specificarea „Cine a avut de câştigat de pe urma celui de-al doilea război balcanic? Din însemnările unui trimis special“, apărute la editura Polirom, ne aduc informaţii care completează fericit portretul exoticului personaj dobrogean.
 
Cu o vastă activitate revoluţionară şi mulţi ani de exil şi puşcărie, la numai 33 de ani, Lev Davidovici Bronstein - cel care îşi luase pseudonimul de la numele gardianului pe care îl cunoscuse într-o închisoare - nu a refuzat propunerea publicaţiei Kievskaia Misl de a pleca în Balcani, în calitate de corespondent de război. Călătoria pe care acesta o face în Dobrogea este un prilej pentru constănţeanul şi mangaliotul din zilele noastre de a face o incursiune în trecut, în Dobrogea anilor 1913. Lăsând la o parte considerentele politice, Lev Troţki, un fin observator, este fascinat de locurile pe care le străbate.
 
Troţki a călătorit  cu trenul expres Bucureşti -Constanţa, în care era „o aglomeraţie de nedescris“. Descrie drumul prin arşiţa câmpiei, tovarăşii de călătorie, face butade, cum ar fi evocarea momentului în care cineva fuma noile ţigări „La paix de Bucuresc“, iar ceilalţi urmăreau melancolici modul cum Pacea de la Bucureşti „se transformă în cenuşă şi fum“. Discută despre holeră, demobilizaţi, intrigi de partid, polemici din ziare. Alături de el în compartiment stă un fotograf francez care lucrează la Constanţa, căsătorit cu o doctoriţă  autohtonă, născută în Corabia.
 
Descoperă că în vagonul-restaurant este un alt tip de public, elegant şi vesel, compus din ofiţeri cu „cizme lăcuite“ şi cu „maniere franţuzeşti“. La Constanţa este întâmpinat de Kozlenko, vizitiu pe moşia mamei unui medic bulgar, se plimbă pe strada principală „luminată feeric de felinare electrice înalte. În piaţă, unde cântă o orchestră militară şi se plimbă dame elegante, se află monumentul lui Ovidiu şi mi se aminteşte că aici, la Constanţa, la Tomis, poetul roman a suferit exil administrativ“.
 
Mai târziu, pleacă spre Mangalia, totul în drum seamănă cu un peisaj rusesc, întâlneşte scopiţi (sectanţi lipoveni aduşi de Mihail Kogălniceanu să fondeze satul 2 Mai, aflat la câţiva kilometri distanţă de lângă Mangalia), care vorbesc despre exilul lor dobrogean. În Mangalia ajunge la o „casă veche, cu uşi joase, tavanul jos şi el. Familia stăpânilor este de fel din Kotel, din inima Munţilor Balcani, tatăl şi bunicul au oierit şi au cuprins noi spaţii libere, tot mai departe spre nord faţă de Balcani“. Casa este locuită de familia lui Sava  Racovski, „celebrul activist al renaşterii naţionale bulgare“, iar în casă se află o „arhivă unică în genul ei, de istorie a luptei bulgare pentru independenţa naţională“.
 
Descrie Mangalia într-o zi cu arşiţă - 32 de grade la umbră. „De-a lungul străzii stau la măsuţele cafenelelor localnicii şi cei aflaţi în voiaj, oamenii cu afaceri şi cei fără, iar strada pare o expoziţie etnografică.“ Se miră de acest „haos etnic şi lingvistic“. Prietenul său „întoarce capul la dreapta, la stânga, salută, aruncă vorbe la o masă şi la alta, intră în magazine, obţine informaţii gospodăreşti, face în treacăt agitaţie politică, adună informaţii pentru nişte articole la ziar, şi toate acestea într-o jumătate de duzină de limbi. În decurs de o oră trece fără greutate de zeci de ori de la limba română la bulgară, la rusă, la turcă, la germană, cu coloniştii, şi la franceză, în convorbirile cu notabilităţile.
 
Pleacă spre satul Helengic şi remarcă cum în casa unde e instalat şeful se află o cameră cu lacăt. E camera stăpânului. Pereţii plini de pete sunt garnisiţi cu cărţi în toate limbile. E un număr considerabil de cărţi în limba rusă, o colecţie vastă de literatură străină şi de publicaţii din 1905.
Simeon Petrescu - preşedintele consiliului general
 
Troţki îl cunoaşte pe Simeon Petrescu, o figură foarte interesantă, un politician în stil autentic românesc. Scund, dar impunător. Ţinută elegantă de vară, mustăţi cărunte, ochi veseli şi vicleni, de meridional, aşezaţi deasupra unui nas cărnos, lanţ de aur prea gros, aşezat pe pântece, un briliant prea mare pe degetul mâinii stângi. Păr cărunt şi creţ. După înfăţişare, are circa 45 de ani, în realitate, 62. Takist, adică conservator-democrat, partizan al lui Take Ionescu. Nemulţumit de politica timpului: liberalii conduc detaşat, au în mână băncile, preoţii, profesorii.
 
Povesteşte acest preşedinte al consiliului general: „Am fost în toate capitalele europene, am fost în America de Nord, New York, Chicago, Boston, Rusia, Varşovia, Viena. La început am fost profesor de gimnastică la Constanţa, apoi, în calitate de artist, la expoziţia universală de la Paris am participat cu o trupă aleasă pentru a demonstra frumuseţea dansurilor naţionale.“
 
Sub numele de Simeone Universul, a hălăduit prin întreaga lume în calitate de artist de circ, completează Troţki. Clubul comercial din Chicago îi dăruise inelul de 15.000 de dolari pe care-l purta pe deget. La 40 de ani, s-a lăsat de cariera artistică, s-a stabilit în Dobrogea, a fost ales primar de Mangalia, a aderat la partidul lui Take Ionescu.
 
„Simeone a făcut o gazetă a takiştilor din Constanţa. Simeone e publicist. Învârte peniţa aproape la fel de liber ca mai înainte duzina de scaune. Simeone mai este şi orator înflăcărat, e naţional în cel mai înalt grad şi doreşte să devină prefect. În casa sa este instalată direcţia de poliţie pentru care primeşte o sumă considerabilă.“
 
Şi conchide Lev Troţki în editorialul său din Kievskaia Mîsl nr. 243, 245, 246, 253 din 3,5,6,13 septembrie 1913: „Pe fondul înghiţitorilor de săbii politice şi al echilibriştilor în vorbe, fostul gimnast de circ Simeone Universul, în calitate de politician de provincie, apare, cu briliantul său de la Chicago pe degetul inelar, nu ca o figură întâmplătoare, ci ca una simbolică.“

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • florin 28 Jan, 2016 09:55 Ma bucur ca dea lungul istoriei,Constanta a mai avut un dansator,credeam ca Mazare e singurul.Concluzie:"studiem istorie degeaba ca nu invatam nimic"