Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
06:38 26 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanţa de odinioară Pentru „Sf. Gheorghe“, Primăria, la sfadă cu Tonitza (galerie foto)

ro

27 Jun, 2017 00:00 2093 Marime text
Piatra de temelie a Bisericii „Sf. Gheorghe“ din Constanţa a fost pusă în septembrie 1915. Era a treia biserică ortodoxă a oraşului. Din păcate, războiul a sistat lucrările, reluate apoi după 1919 şi finalizate în 1923. Era nevoie de o pictură pe măsura măreţiei clădirii. Şi de un nume important al artelor plastice româneşti care să nemurească lucrarea. În anii '30, Nicolae Tonitza era considerat cel mai de seamă pictor român în viaţă. A depus la concurs un proiect, care a fost acceptat după toate uzanţele.
 
În arhivele Primăriei Constanţa, dosarul 12/1929, se află istoria travaliului pictorului Nicolae Tonitza privind pictarea Bisericii „Sf. Gheorghe“ din Constanţa. Contractul este semnat între Primăria Municipiului Constanţa, reprezentată prin Aurel Vulpe, primarul girant al municipiului, pe de o parte, şi pictorii N.N. Tonitza, C. Bacalu şi Jean Buiuk, pe de alta.
 
Primăria Municipiului Constanţa dispunea de aprobarea unanimă a membrilor Consiliului Municipal, din 20 iunie 1931, şi a deciziei Ministerului de Interne nr. 13326, din 30 iulie 1831, pentru a încredinţa celor trei pictori trecuţi în contract zugrăvirea bisericii spre a fi executată potrivit proiectelor de concurs şi devizului respectiv.
 
Prestaţia trebuia să se facă conform procesului-verbal din 11 iunie 1931, în care „erau fixate părţile tehnice ale zugrăviturei, proces-verbal încheiat în comun acord între pictori şi delegaţii Primăriei: dl. Aurel Vulpe, părintele Econom At. Popescu, Domnişoara arhitect Rizescu, dl. Profesor Carp şi părintele Econom Ion Roşculeţ, proces-verbal de care D-nii pictori au luat cunoştinţă, l-au semnat şi face parte integrantă din acest contract şi al cărui text este: «Noi, Membrii Comisiunii pentru aprecierea şi adjudecarea lucrării de pictură a bisericii Sf. Gheorghe din Municipiul Constanţa, întrunindu-ne în localul Primăriei pentru a hotărî de comun acord cu dl. Pictor N.N. Tonitza, condiţiunile în care se vor executa lucrările de pictură, am stabilit următoarele: Pictura se va executa în ulei pe fond de ceară, întrebuinţându-se ulei de in, crud olandez, iar culorile vor fi Schönfeld Lefrane. Aureolele şi decorurile ce vor necesita aur vor fi aurite cu Katärinen-gold 14 carate. Sfinţii şi panourile se vor picta conform regulilor iconografice a bisericei ortodoxe din răsărit, iar pictura se va executa în stil bizantin. Asemeni decorurile vor fi în stil bizantin.
În afară de icoanele catapitezmei Dnii Pictori sunt obligaţi a picta crucea Sfintei răstigniri, cu cele două moline, predicatorul, una icoană mare a cuvioasei Paraschiva şi 14 icoane prăsnicere, pentru iconostas, precum şi podul cafasului.
 
La intrarea în biserică, în exterior, se vor picta sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar deasupra uşilor Sf. Gheorghe, în interior în dreapta Majestatea Sa Regele şi în stânga P.S. Episcop. În Cupola mare, sub pantocrator se vor picta sfinţii mucenici şi decoruri până la bază, unde se vor picta cei 4 evanghelişti.
 
Lucrarea de pictură va fi gata cel mai târziu la 1 noiembrie 1932, cu obligaţiunea în vara anului 1933 să se execute pictura cupolei mari, Sfântul Altar şi sânurile bisericii. Cum biserica nu va fi închisă decât în timpul executării picturei, de la sfântul altar, Dnii pictori vor face schela în aşa fel ca să nu împiedice circulaţia şi nici să dea un aspect urât bisericei.
 
Dl. Pictor Tonitza este obligat să picteze personal, fără întrerupere pentru a se putea executa lucrarea, înăuntrul termenului fixat. Schelăria va fi a Dlui Pictor. Se menţionează expres, că întreaga lucrare de pictură va fi executată sub directa conducere şi permanenta participare a Dlui N.N. Tonitza, Dsa fiind desemnat şef al acestei lucrări şi direct răspunzător de realizarea materială şi artistică a zugrăviturei, care va trebui să poarte expresia calităţii sale artistice.
 
Pentru efectuarea acestei lucrări de artă, Primăria va plăti Dlor Pictori potrivit hotărârei Consiliului Comunal din 20 iunie 1931 şi aprobărei Ministerului de Interne nr. 13326 din 30 iulie 1931 suma de lei 1.000.000 (un milion) lei. /.../
 
La 1 noiembrie 1931 Municipiul Constanţa este obligat a ne preda la atelierul nostru din Bucureşti (strada Popa Soare nr. 35), toate planşele de lemn ale tâmplei astfel cum sunt proiectate precum şi celelalte plăci de lemn pentru iconiţele suplimentare care fac parte integrantă din catapeteazmă (prevăzute în procesul-verbal din 11 iunie 1931 reprodus mai sus), pentru a putea fi preparate şi pictate în timpul iernii.
 
Comisiunea de recepţie va fi alcătuită din Prea Sfinţitul Episcop al Tomisului ca reprezentant al bisericii ortodoxe, dintr-un delegat al Primăriei ca reprezentant al intereselor Municipale, din preotul Paroh al bisericii Sf. Gheorghe ca reprezentant al parohiei, dintr-un profesor de istoria artelor şi estetică de la una din şcolile de belle arte din Iaşi sau Bucureşti şi din Profesor pictor, director al şcolii de belle arte din Iaşi sau Bucureşti, reprezentanţi tehnici.
 
Subsemnaţii pictori N.N. Tonitza, C. Bacalu şi Jean Buiuk se obligă a executa întocmai toate obligaţiunile stipulate prin prezentul contract rămânând solidar răspunzători faţă de Municipiu, de toate consecinţele ce ar rezulta din cauza nerespectării condiţiunilor prevăzute mai sus, pentru care facem alegere de domiciliu în Constanţa, strada Bogdan Vodă nr. 20»“.
 
Se pare că fiecare mare artist are în spate şi numeroşi detractori care se opun ca lucrurile să meargă pe făgaşul lor. Un anume domn Costică Vasilescu începe să reclame cum „că proiectele prezentate de pictorii N. Tonitza, C. Bacalu şi Jean Buiuk au greşeli şi tehnice şi de iconografie“, pe care juriul (ce reprezenta Consiliul Comunal al Constanţei) a fost „incapabil“ să le sesizeze. Tot în aceeaşi reclamaţie, Costică afirmă totuşi că acelaşi juriu („incapabil“) i-a descoperit numai d-sale personal calităţi excepţionale în iconiţele pe care le-a prezentat la acel concurs (drept proiecte de ansamblu, aşa cum s-ar fi cuvenit, potrivit publicaţiei de concurs, tipărită de Municipiul Constanţa, în Monitorul Oficial, plus alte gazete). Tot în aceeaşi suplică scrisă, dl Costică face senzaţionala mărturisire că, până la vârsta sa de atunci, ar fi pictat nici mai mult, nici mai puţin decât... 43 de biserici.
 
Nicolae Tonitza se adresează mai întâi Primăriei, preşedintelui consiliului. Scrie reverenţios: „Mi-aş fi permis să Vă cer o scurtă audienţă pentru a Vă expune cele ce urmează, dar n-am îndrăznit. Timpul Domniei Voastre e atât de preţios, mai cu seamă astăzi, pentru toată suflarea neamului românesc, încât nici gândului meu nu-i pot îngădui să Vi-l răpesc. Cunoaşteţi (cel puţin, în parte), chestiunea zugrăvirii bisericii «Sf. Gheorghe», a municipiului Constanţa. 
 
Am câştigat prin concurs (19 aprilie 1931) sarcina şi cinstea de a picta acel lăcaş de închinăciune, - Consiliul Comunal, în unanimitate de voturi, oferindu-mi 1.000.000 lei (din 1.200.000, cât era prevăzut în devizul meu), iar această sumă a fost aprobată, ulterior, de către Ministerul de Interne, cu specificarea de a fi repartizată şi pe bugetul anului viitor.
Totuşi, Primăria Constanţa nu se bizuie încă a încheia cu mine şi colaboratorii mei (pictorii C. Bacalu şi Jean Buiuk), cuvenitul contract, deoarece, în ultimele momente, a introdus, la «Comitetul local de revizuire» un fel de «contestaţie» ce urmează a fi cercetată de către cei în drept tocmai la 11 septembrie a.c. când de-abia vom putea fi legalmente slobozi - şi noi şi Municipiul Constanţa - a ne angaja reciproc şi a începe lucrul“.
 
Văzând că nu are ascultarea pe care o spera, Nicolae Tonitza se adresează direct lui Nicolae Iorga, preşedintele Consiliului de Miniştri. „Jalba introdusă de d. C. Vasilescu (a mea la contestaţia acestui domn o aflaţi aici alăturată), nu este, nădăjduiesc, decât din ultimele, dar şi cea mai scandaloasă şi care mi se face în drumul meu de corectă dăruinţă artistică; ...şicană care are un dedesubt ce frisează codul penal - (vă pot aduce interesante mărturisiri la punctul acesta)... şicană ce parvine (folosindu-se de o lacună din legislaţia românească), să izbească până la ruinare în existenţa artiştilor cu conştiinţa profesională încă netăbăcită, să paralizeze cele mai frumoase şi mai urgente năzuinţe ale comunităţii - şi să râdă (nepedepsită) de însăşi Justiţia ţării.
 
Asemeni practici (oculte, degradante şi pustiitoare), am nestrămutata credinţă că numai Domnia Voastră, Domnule Preşedinte al Consiliului - (prin puterea pe care o deţineţi şi prin uriaşa Domniei Voastre autoritate morală) - le puteţi fulgerător curma şi sancţiona, precum se cuvine, spre obştească pilduire.“
 
Din păcate, răpus de cârcotelile contemporanilor, Tonitza nu va termina lucrarea, abandonând-o la 26 octombrie 1932, când mai avea de executat doar două portrete de ctitori la intrare, frontonul de sub cafas şi unele retuşuri. Plecarea pictorului determină Primăria să rezilieze contractul în iunie 1934. Le execută abia în 1935 pictorul Marincea Stănescu, cum informează criticul de artă Florica Cruceru, în excelenta sa lucrare „Artele în Dobrogea, 1877-1940“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii