Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
12:53 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanţa de odinioară Mihail Kogălniceanu, executat silit de constănţeni (galerie foto)

ro

04 Oct, 2016 00:00 2624 Marime text
 

Istoric, diplomat, om politic, publicist, Kogălniceanu ocupă cu personalitatea şi faptele sale puse în slujba ţării peste trei decenii de istorie. Dobrogea de după 1878 îi datorează legile, ordinea şi înţelepciunea de a atrage atenţia asupra ei într-o vreme în care opinia publică internaţională îi era defavorabilă, aproape ostilă.
 
Mihail Kogălniceanu a iubit foarte mult ţinutul dintre Dunăre şi mare. Ca să dea un bun exemplu pentru colonizarea noii provincii, cumpără în neştire pământ de la refugiaţii turci şi tătari. Nu are bani şi se împrumută de la bancheri. Dar nu cumpără numai pământ în Dobrogea, ci construieşte şi case. În Constanţa a avut trei, în una dintre ele, cea de pe faleză, poposind uneori Regina Elisabeta.
 
În 24 iulie 1884, Consiliul comunei Constanţa, sub preşedinţia primarului P. Holban, îi adjudecă loturile 1-4, de la Vii, probabil cele unde se făceau şi băi de soare. Anul precedent, îşi construia casa de pe bulevardul Regina Elisabeta, cererea fiind înregistrată înainte de sistematizarea zonei. Mai târziu, în 1889, Primăria cheltuia bani pentru a ridica un zid de sprijin la malul mării în faţa caselor acestuia. Săpături adânci în pământ şi stâncă, o temelie de piatră, totul pentru a consolida malul şi a proteja construcţia. Kogălniceanu figurează ca proprietar de reşedinţă în oraşul Constanţa.
 
În 1887, pe tabelul contribuabililor înscrişi în registrele Percepţiei, la circa întâi comunală Constanţa, poziţia 112, figura Mihail Cogălniceanu (cu numele caligrafiat astfel), cu 186 de lei, iar anul următor, impozitul se păstrează nemodificat.


 
Apartenenţa familiei Kogălniceanu la viaţa publică locală este dovedită şi de faptul că, în 1890, cu puţine luni înaintea morţii marelui diplomat român, fiul său, Vasile Kogălniceanu, figura pe lista alegătorilor din Constanţa, la poziţia 270!
 
Din păcate, pe cât de mare a fost personalitatea lui, pe atât de mică a rămas după moarte recunoştinţa conaţionalilor săi. A murit pe masa de operaţie, în iulie 1891. Anul următor, Tribunalul Constanţa făcea anunţul pentru vânzarea caselor:

„Pentru îndestularea statului cu suma de 94.642 lei 62 bani, ce are a lua de la defunctul Mihail Kogălniceanu din plata pământului cumpărat precum şi răscumpărarea dijmei“.

 

„Tribunalul, prin Jurnalul nr. 4264 din 13 decembrie 1892, în urma cererii făcute de domnul casier general local prin adresa numărul 19782 a ordonat a se scoate în vânzare imobilele ce debitorul posedă în oraşul Constanţa, în bulevardul Elisabeta şi strada Vânătorilor, care după descripţiunea făcută de agentul respectiv, conform articolului 505, procedură civilă, au următoarea situaţiune - una casă cu două etaje, situată în Constanţa, bulevardul Regina Elisabeta, construită din piatră, învelită cu olane, compusă din 8 camere, 2 antreuri şi osebit bucătărie cu două uşi, având curte şi o fântână. Locul pe care este construcţia împreună cu curtea este în întindere de 500 mp. Şi se limitează cu bulevardul Regina Elisabeta, la miazăzi cu strada Cuza Vodă şi la nord cu proprietatea Solomon Japhet. Una casă despărţită în două cuprinzând în total 16 camere, construită din chirpici, iar temelia de piatră şi învelită cu olane, întinderea locului de 400 mp, limitându-se la răsărit cu casele debitorului din strada Cuza Vodă, la apus cu strada Vânătorilor, la sud cu un loc viran şi bulevardul, iar la nord cu proprietatea Hroni C. Ermide.
 
Vânzarea se va face la acest tribunal în ziua de 26 septembrie 1892, ora 11, antemeridian (…). Imobilul de pe bulevardul Regina Elisabeta are ipoteca constituită prin actul înscris de la numărul 9 din 15 septembrie 1883 către creditul financiar urban pentru suma de 15.000 lei. Imobilul din strada Vânătorilor este urmărit de domnul Anton Licea şi adjudecat definitiv asupra dumisale însă nefiind depus preţul s-a scos imobilul din nou la vânzare pe contul defunctului“.

 
Nimic verosimil în rapacitatea celor ce s-au repezit asupra memoriei lui Kogălniceanu, rupând cu colţii hulpavi bucăţi din ea. N-a contat morala omului devenit istorie:

„Am lucrat 30 de ani pentru ţara mea. Nu e o singură reformă, un singur act naţional în care să nu figureze numele meu. Toate legile cele mari sunt făcute şi contrasemnate de mine“.

 
Mai mult, în 1890, în Cameră, M. Kogălniceanu ceruse pentru locuitorii Dobrogei o scutire de amendare către stat. Dorind să arate întregii ţări că slujeşte legile generale, şi nu interesul său, solicita în plenul şedinţei ca legea la care se referea să nu se aplice în cazul a doi proprietari din Dobrogea: el şi fiul său, Vasile, care îşi construise o casă frumoasă la Murfatlar.
 
Poetul Vasile Alecsandri îi scria de la Paris: „Eu, contemporanul tău, amicul tău din copilărie, nu pot să te ştiu astfel părăsit pe ţărmul unde a fost aruncat Ovidiu 2000 ani mai înainte, fără a mă simţi adânc mişcat în sufletul meu“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii