Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:47 26 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sănătate Pliscul-cocorului, o plantă care îmbunătăţeste circulaţia sângelui

ro

03 May, 2015 09:13 448 Marime text
Pliscul-cocorului sau ciocul-berzei este o plantă erbacee, anuală sau bianuală, care creşte pe terenurile necultivate, câmpiile, dealurile, marginea drumurilor şi pădurilor din Europa şi Asia. Florile sunt foarte mici, de culoare trandafirie sau liliachie şi înfloresc în perioada lunilor aprilie-septembrie sau februarie-iunie, în funcţie de zona în care sunt răspândite.
 
De la această plantă se folosesc, în scop terapeutic, părţile ei aeriene, sub formă de infuzie. Pliscul-cocorului are un conţinut semnificativ de tanini şi acizi organici. Această plantă are proprietăţi astringente, antihemoragice, antidiareice, hemostatice şi diuretice. Infuzia de pliscul-cocorului se foloseşte pentru uz intern în tratamentul inflamaţiilor intestinale, de asemenea, poate fi utilizată ca remediu diuretic împotriva retentiei de apă.
 
Totodată, plicul-cocorului este utilizat pentru uz extern şi în tratamentul unor afecţiuni ale pielii, precum iritaţii, inflamaţii, piele roşie şi crăpată. Gargara cu infuzie de pliscul-cocorului este recomandată în tratarea gingivitei şi a gâtului inflamat, iar cataplasmele cu decoct sunt eficiente în cazul afecţiunilor oculare. Această plantă este folosită în homeopatie, pentru a îmbunătăţi circulaţia sângelui.

Ti-a placut articolul?

Comentarii